Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a schimbat miercuri seara mai multe amabilitati cu liderul Filipinelor, Rodrigo Duterte, inainte de a participa la o cina de gala in cadrul summitului ASEAN de la Vientiane. Scurta intalnire dintre cei doi lideri are loc la scurt timp dupa ce partea americana a anulat o intanire oficiala, ca raspuns la insulta adresata de Duterte lui Obama, pe care l-a catalogat un ”fiu de tarfa”, scrie DPA, potrivit News.ro.
Citeste si: Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte îl insultă pe Obama catalogându-l „fiu de târfă”v
Citeste si: Obama şi-a început cu o serie de incidente ultima vizită în calitate de comandant suprem în Asia
Obama si Duterte au dat mana si au purtat o scurta discutie, inainte de a se indrepta spre cina care a incheiat cea de-a doua zi a summitului ASEAN de la Vientiane.
”S-au intalnit in sala de asteptare. Au fost ultimele persoane care au parasit camera”, a declarat ministrul de Externe al Filipine, Perfecto Yasay. Diplomatul a insistat asupra relatiilor bilaterale americano-filipineze, care raman puternice si ferme.
Un reprezentant al presedintiei americane a spus ca scurta discutie a fost un schimb de amabilitati intre cei doi lideri.
Barack Obama trebuia sa participe marti la o intalnire oficiala cu Rodrigo Duterte, insa aceasta a fost anulata dupa ce presedintele filipinez a lansat un avertisment pentru a nu primi intrebari legate de sangeroasa campanie guvernamentala antidrog din partea celorlalti lideri prezenti la summit folosind cuvintele ”fiu de tarfa”.
De asemenea, senatorul filipinez Alan Peter Cayetano a sustinut ca Obama si Duterte au avut ”un salut calduros si o conversatie buna”.
”Au existat eforturi din partea ambelor parti pentru a repara situatia”, a precizat senatorul filipinez.
Rodrigo Duterte si-a exprimat regretul ca declaratiile sale controversate de luni au fost interpretate drept un atac personal la adresa lui Barack Obama.
Anterior, controversatul presedinte filipinez a spus, intr-o conferinta de presa pe care a sustinut-o la Davao, ce i-ar putea raspunde lui Obama, daca acesta va evoca situatia drepturilor omului in legatura cu metodele utilizate in lupta impotriva traficului de droguri.
„Sunt un presedinte al unui stat suveran si am incetat de mult timp sa fim o colonie, nu am alt stapan in afara poporului filipinez. Trebuie sa fii respectuos. Nu doar sa improsti cu intrebari si comunicate. Fiu de tarfa, am sa te injur”.
Filipinele, o fosta colonie americana, sunt una dintre tarile cele mai apropiate de Statelor Unite din Asia de Sud-Est, mai ales in contextul diferendelor teritoriale cu China. Cele doua tari sunt aliate militar printr-un tratat.
Insa de cand a ajuns la putere, in urma unei campanii scandaloase, vulgare si populiste, Rodrigo Duterte, in varsta de 71 de ani, si-a multiplicat insultele la adresa ambasdorului american, a amenintat ca va retrage tara din Natiunile Unite si ca va rupe relatiile cu Washingtonul si Canberra.
El a fost criticat dur de ONU si de catre Departamentul de Stat dupa ce si-a indemnat concetatenii sa ucida toxicomani si dealeri, intr-o campanie cu obiectivul de a eradica flagelul drogurilor in aceasta tara.
Peste 2.400 de persoane au fost ucise – pana la 30 iunie – de politie, in cadrul unor operatiuni antidrog, si de presupusi justitiari.
Acest site foloseste cookies.
Read More