Connect with us
Simona Halep și Irina Begu se pregătesc de meciul de la Roland Garros

Sport

Simona Halep și Irina Begu se pregătesc de meciul de la Roland Garros

Simona Halep și Irina Begu vor juca miercuri în turul II la Roland Garros. Ambele au reușit să câștige meciurile de duminică. Astfel, Halep a trecut în două seturi de Sara Sorribes Tormo, cu un scor de 6-4, 6-0, iar Irina a învins-o pe Jil Teichmann cu 6-4, 4-6, 6-3. Deși înainte erau rezervate doar două zile pentru meciurile din turul 1, anul acesta se vor desfășura pe parcursul a două zile, ceea ce le va aduce celor două campioane o zi în plus de așteptare.

Simona Halep și Irina Begu vor juca miercuri

Simona Halep și Irina Begu au jucat ambele în prima zi de la French Open 2020, ceea ce înseamnă că mai au de așteptat până miercuri. Situația este una neobișnuită, iar programul este diferit față de edițiile anterioare. Cele două vor afla când trebuie să joace abia mâine seară.

Simona a explicat că mental este foarte dificil să joace cu cineva din aceeași țară, însă pe teren se regăsește și lucrurile se schimbă. În plus, cele două sunt și prietene și situația este cu atât mai sensibilă. Simona și Begu au mai pe teren de șapte ori, iar Halep s-a impus de fiecare dată. Cea mai recentă a fost pe zgura de la Praga, când Halep a învins cu 7-6 (3), 6-3 în semifinale. Așteptăm cea de-a opta luptă.

„Suntem aceeași generație, am jucat de foarte multe ori, nici nu mai știu, îmi aduc aminte de selecții, îmi aduc aminte când am jucat chiar în Mamaia, cred că o finală, un turneu ITF, la clubul Idu. Au fost multe meciuri, am amintiri frumoase.”, a declarat Irina Begu în cadrul unei videoconferințe.

Frigul de la Paris le-a dat bătăi de cap atât organizatorilor, cât și jucătoarelor de la Openul Francez. Din cauza temperaturilor scăzute, Simona Halep a purtat un echipament special. Ea a mărturisit că face față cu greu temperaturilor scăzute, însă a reușit să se echilibreze, gândindu-se că și adversara ei se confruntă cu aceeași problemă.

Simona Halep a câștigat până acum două trofee de Grand Slam: Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019. Irina Begu a câștigat în 2020 turneul 125 K de la Indian Wells.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top