Connect with us
Patriarhia Română îi acordă Simonei Halep Ordinul „Crucea Patriarhală”

Știri

Patriarhia Română îi acordă Simonei Halep Ordinul „Crucea Patriarhală”

Patriarhia Română îi acordă Simonei Halep Ordinul „Crucea Patriarhală”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX. Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră.

„Românca Simona Halep a devenit de mai multă vreme un simbol al performanţei sportive pe plan internaţional, fapt care a culminat cu obținerea trofeului Wimbledon 2019, cel mai vechi şi mai prestigios turneu de tenis dintre cele 4 turnee de Mare Şlem. Apreciind realizările sale în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, credinţa sa creştin-ortodoxă, pe care o mărturiseşte public prin semnul Sfintei Cruci, Patriarhia Română îi acordă campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.
Data înmânării distincţiei va fi stabilită de comun acord”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, de către Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, 6-2, 6-2, pe Serena Williams, după numai 55 de minute de joc.

După acest succes, Halep a intrat în rândul membrilor de onoare al All England Lawn Tennis and Croquet Club, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din lume. Simona ajunge luni, la ora 17.00, în România şi va fi primită la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

Adi Ioan este editor senior la Huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top