Sorana Cîrstea și Alexandra Dulgheru, eliminate de la Wimbledon. Mihaela Buzărnescu a ajuns în turul 3

Sorana Cîrstea și Alexandra Dulgheru au fost eliminate azi de la turneul de mare Șlem de la Wimbledon. Mihaela Buzărnescu merge mai departe, dar va da de o adversară tare în turul al treilea.

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru, venită din calificări, a fost învinsă de americanca Venus Williams, a noua favorită, cu 4-6, 6-0, 6-1, miercuri, în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Dulgheru (29 ani, 141 WTA), care a făcut un prim set foarte bun, s-a înclinat după două ore de joc în faţa numărului 9 mondial, cvintupla campioană la Wimbledon, acum în vârstă de 38 de ani.

Williams a avut 2 aşi şi a făcut 2 duble greşeli, în timp ce Dulgheru a comis 4 duble greşeli şi a avut un singur as. Românca a transformat doar una din cele 8 şanse de break de care a beneficiat, în timp ce Williams a fructificat 5 din 10.

Românca va primi un cec de 63.000 de lire sterline şi 110 puncte WTA.

Din opt românce care au fost prezente pe tabloul principal de simplu, patru au ajuns în turul al doilea, iar una s-a calificat în turul al treilea, Mihaela Buzărnescu, Simona Halep urmând să joace joi în turul secund.

Înfrângere neașteptată pentru Sorana Cîrstea

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă neaşteptat de rusoaica Evghenia Rodina, cu 1-6, 6-3, 6-3, miercuri, în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Cîrstea (28 ani, 51 WTA), care în primul tur a învins-o pe Magdalena Rybarikova (Slovacia), cap de serie numărul 19, a cedat după o oră şi 38 de minute în faţa rusoaicei de 29 de ani (locul 120 WTA).

Sorana a dominat primul set, impunându-se clar, cu 6-1, dar jocul ei s-a rupt la mijlocul setului al doilea, la scorul de 3-3. Cîrstea a pierdut şase ghemuri la rând, iar revenirea ei în setul decisiv, de la 0-3, a fost tardivă, pierzând cu 3-6.

Rodina a mai învins-o pe Cîrstea şi în 2007, în finala unui turneu ITF la Minsk (50.000 dolari), cu 6-1, 6-1.

Sorana Cîrstea va primi un cec de 63.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA. Ea este programată să joace miercuri şi în primul tur la dublu, alături de Sara Sorribes Tormo (Spania), contra favoritelor numărul 9, Elise Mertens (Belgia) şi Demi Schuurs (Olanda).

Mihaela Buzărnescu va juca împotriva unei adversare din top 10 WTA

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, la prima sa participare, în runda a treia a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, miercuri, după ce a dispus cu 6-0, 6-3 de tânăra Katie Swan (Marea Britanie).

Buzărnescu (30 ani, 28 WTA), desemnată cap de serie numărul 29 la All England Club, a trecut după o oră şi 14 minute de Swan (19 ani, 204 WTA), cea care o învinsese în primul tur de Irina Begu.

Mihaela a dominat primul set, adjudecat cu un sec 6-0, dar al doilea a fost mai echilibrat, Buzărnescu impunându-se cu 6-3. Românca a avut un as, iar Swan a reuşit 5 aşi, dar a comis şi 5 duble greşeli.

Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 100.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA.

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, numărul 8 în clasamentul WTA, s-a calificat în turul trei al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce a învins-o miercuri în două seturi, 6-3, 6-3, pe fosta număr 1 mondial, belarusa Victoria Azarenka.

Citește și: Simona Halep – Kurumi Nara, scor final 6-2, 6-4. Cu cine joacă românca în turul 2 de la Wimbledon

Citește și: Monica Niculescu și Marius Copil, eliminați în primul tur la Wimbledon 2018

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 04 iul.. 2018
Autor , în Tenis
Comentarii