Tunisia Anglia Scor final 1-2. Naționala Albionului a obținut o victorie cu Tunisia, grație unei duble a lui Kane, la capătul unui meci slab.
Golul decisiv a venit chiar în primul minut de prelungiri. Vezi rezumatul meciului mai jos!
Final: Tunisia vs Anglia, rezultat final 1-2, la capătul unui meci slab făcut de selecționata britanică.
Minutul 90: Gol Anglia! Gol Harry Kane! Căpitanul își salvează echipa, marcând cu capul, în urma unui corner.
Minutul 76: Anglia nu mai reușește să își creeze ocazii la poarta tunisienilor. Naționala Albionului domină, dar este dominare sterilă, neconctretizată în faze de poartă. Ashley Young a avut o lovitură liberă din poziție excelentă, dar a trimis peste.
Southgate l-a aruncat în luptă pe Loftus – Cheek, în locul lui Dele Alli, care a făcut un meci slab.
Minutul 72: Iese Sliti (Tunisia) și intră Ben Amor. Schimbare post pe post.
Minutul 67: Sterling (Anglia) a ieșit și a intrat Rashford.
Minutul 64: Jocul Angliei pare că nu mai dă emoții Tunisiei, care se apără din ce în ce mai exact, fără să pună însă probleme la poarta lui Pickford.
Minutul 50: Englezii sunt din nou periculoși la un corner, dar Ben Moustapha este la post și reține. Anglia a cerut penalty la o intervenție a unui fundaș tunisian asupra lui Kane. Arbitrul a lăsat jocul să continue.
Update: Start în repriza secundă, nicio schimbare în cele două formații.
Update: Scor la pauză: 1-1. Anglia a dominat copios prima parte, dar greșeala stupidă a lui Walker i-a costat avantajul pe cei din Regatul Unit!
Minutul 44: Ocazie Anglia! Lingard trimite pe lângă portarul tunisian, care iese la sacrificiu, dar mingea lovește bara!
Minutul 38: Ocazie incredibilă Anglia! Mai mulți englezi au trecut pe lângă gol după un caramol în careul tunisian, de după o lovitură liberă. Mingea a lovit și bara transversală!
Minutul 35: Gol Tunisia! Ferjani Sassi transformă lovitura de la 11 metri și egalează! Tunisia – Anglia, scor 1-1
Minutul 32: Penalty Tunisia! Walker îl lovește în careu pe Ben Youssef, iar arbitrul acordă o lovitură de pedeapsă. Walker vede cartonaș galben.
Minutul 30: Maguire trimite bine cu capul, dar mingea este prinsă de Ben Moustapha.
Minutul 27: O primă fază periculoasă a tunisienilor se termină cu un șut al lui Khazri, deviat în corner. Faza fixă s-a terminat fără probleme pentru poarta englezilor.
Minutul 23: Ocazie Anglia! Lingard lovește prost mingea și trimite în plasa laterală din doar 5 metri!
Min. 18: Henderson trimite un șut de la mare distanță, dar portarul tunisian nu are probleme în a prinde balonul.
Minutul 15: Pierdere importantă pentru Tunisia. Goalkeeperul Hassen este accidentat și nu mai poate continua partida, fiind înlocuit de Ben Moustapha.
Minutul 11: Gol Anglia! Gol Harry Kane! Căpitanul Angliei profită de o respingere a portarului tunisian la o lovitură de cap a lui Stones și împinge mingea în poartă, Anglia conduce cu scorul de 1-0 și joacă foarte bine în acest început de meci!
Minutul 4: Nouă ocazie Anglia! Lingard îl găsește cu o pasă perfectă pe Sterling, dar acesta trimite pe lângă, deși avea poarta goală. Portarul tunisian s-a accidentat și primește îngrijiri medicale.
Minutul 2: Portarul tunisian intevine miraculos la o ocazie mare a Angliei! Ratare mare din șapte metri a lui Lingard! La cornerul rezultat, portarul Hassen a intervenit din nou foarte bine. Englezii încep tare!
Update: Start în meciul Tunisia – Anglia, cu o lovitură de începere aparținând englezilor.
Cu o medie de vârstă de 26 de ani, a doua după Nigeria, Anglia se vede obligată să facă uitate ultimele 2 prezențe în competițiile internaționale.
Englezii au fost eliminați de Islanda la Euro 2016, iar la CM 2014 nu au reușit să iasă din grupe.
Fanii Angliei sunt optimiști acum cu această echipă, care nu a fost învinsă în preliminariile pentru Mondial și care s-a comportat bine în amicalele de dinaintea acestui turneu.
Harry Kane şi Raheem Sterling, Jesse Lingard şi Dele Alli sunt jucătorii de la care se așteaptă cel mai mult. Problemele pot veni pe faza defensivă, unde se pare că este punctul nevralgic al acestei formații.
De cealaltă parte, Tunisia se află la a cincea sa Cupă Mondială, dar nu a trecut niciodată de faza grupelor şi are o singură victorie, în 1978, contra Mexicului. Africanii au terminat neînvinşi preliminariile.
Anglia şi Tunisia s-au înfruntat la Cupa Mondială din 1998, când englezii s-au impus (2-0) prin golurile marcate de Alan Shearer şi Paul Scholes, Southgate fiind pe teren şi el atunci, iar Vulturii din Cartagina au remizat cu România în ultimul meci din grupă (1-1).
La nord-africani evoluează și Syam Ben Youssef, fostul fundaş al Astrei Giurgiu este titular incontestabil.
Portari:
Aymen Mathlouthi (Al Batin Saoudi), Farouk Ben Mustapha (Al Shabab Saoudi), Mouez Hassen (Chateauroux)
Fundaşi:
Hamdi Nagguez (Zamalek), Dylan Bronn (La Gantoise), Rami Bedoui (Etoile Sportive du Sahel), Yohan Benalouane (Leicester), Syam Ben Youssef (Kasimpaşa), Yassine Meriah (Club Sportif Sfax), Oussama Haddadi (Dijon), Ali Maaloul (Al Ahli)
Mijlocaşi:
Ellyes Skhiri (Montpellier), Mohamed Amine Ben Amor (Al Ahly), Ghaylene Chalali (Espérance Tunis), Farjani Sassi (Al Nasr Saoudi), Ahmed Khalil (Club Africain), Seifeddine El Khaoui (Troyes)
Atacanţi:
Fakhreddine Ben Youssef (Al Ittifak), Anice Badri (Esperance), Bassem Srarfi (Nice) , Wahbi Khazri (Rennes), Naim Sliti (Dijon), Sabeur Khalifa (Club Africain)
Portari:
Jack Butland (Stoke), Jordan Pickford (Everton), Nick Pope (Burnley)
Fundaşi:
Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Gary Cahill (Chelsea), Phil Jones, Ashley Young (ambii de la Manchester United), Harry Maguire (Leicester) John Stones, Kyle Walker (ambii de la Manchester City), Danny Rose, Kieran Trippier (ambii de la Tottenham)
Mijlocaşi:
Dele Alli, Eric Dier (ambii de la Tottenham), Jordan Henderson (Liverpool), Fabian Delph, Raheem Sterling (ambii de la Manchester City), Jesse Lingard (Manchester United), Ruben Loftus-Cheek (Chelsea)
Atacanţi:
Harry Kane (Tottenham), Marcus Rashford (Manchester United), Jamie Vardy (Leicester), Danny Welbeck (Arsenal)
Tunisia: 22. Mouez Hassen – 4. Yassine Meriah, 2. Syam Ben Youssef, 11. Dylan Bronn, 12. Ali Maaloul – 17. Ellyes Skhiri, 9. Anice Badri, 13. Ferjani Sassi – 8. Fakhreddine Ben Youssef, 10. Wahbi Khazri (căpitan), 23. Naim Sliti. Selecţioner: Nabil Maaloul.
Anglia: 1. Jordan Pickford – 2. Kyle Walker, 5. John Stones, 6. Harry Maguire – 12. Kieran Trippier, 20. Dele Alli, 8. Jordan Henderson, 7. Jesse Lingard, 18. Ashley Young – 10. Raheem Sterling, 9. Harry Kane (căpitan). Selecţioner: Gareth Southgate
Arbitru: Wilmar Roldan; arbitri asistenţi: Alexander Guzman, Cristian De La Cruz (toţi din Columbia); arbitru de rezervă: Ricardo Montero (Costa Rica)
Arbitru video: Sandro Ricci (Brazilia); arbitri asistenţi video: Emerson De Carvalho (Brazilia), Gery Vargas (Bolivia), Tiago Bruno Lopes Martins (Portugalia)
Meciul Tunisia – Anglia se joacă pe Volgograd Arena, în direct la TVR 1 și TVR HD. Huff.ro vă ține la curent cu scorul în timp real al partidei și vă prezintă rezumatul video.
Citește și: CM 2018. Belgia – Panama: Scor final 3-0 Rezumat VIDEO – Grupa G
Citește și: Program meciuri CM 2018. Unde poți vedea partidele la TV și online
Acest articol a fost actualizat la: 19 iunie 2018 14:51