Știri

Nuntă gay în familia regală britanică. Cine face pasul cel mare

Lordul Ivar Mountbatten, verişor al reginei Elisabeta a II-a, se va căsători cu partenerul lui de viaţă. Totul va avea loc în cadrul unei ceremonii care va reprezenta prima nuntă gay din istoria familiei regale britanice.

Lordul Mountbatten va fi condus la altar de fosta lui soţie, potrivit unui articol publicat sâmbătă pe site-ul revistei People.

Lordul Ivar Mountbatten, în vârstă de 55 de ani, se va căsători cu James Coyle într-o capelă privată. Aceasta a fost construită pe domeniul său din comitatul Devon în vara acestui an.

„Ivar Mountbatten, devenit în 2016 primul membru al familiei regale din Marea Britanie care a anunţat în mod public că este homosexual, a fost căsătorit cu Penelope Thompson, căruia prietenii îi spun Penny, între anii 1994 şi 2011. „Nu simţeam neapărat nevoia să mă căsătoresc din nou, pentru că am făcut deja acest lucru o dată şi am deja nişte copii minunaţi, însă fac asta pentru James”, a declarat lordul britanic într-un interviu acordat tabloidului Daily Mail.

„James nu a avut viaţa stabilă de care eu am avut parte. Vreau să îi ofer acest lucru”, a adăugat el.

James Coye a dezvăluit că mariajul lui cu lordul britanic va fi „o căsătorie foarte modernă” şi că „nu a existat o cerere formală în căsătorie, ci doar o acceptare a unei iubiri foarte mari”.

Penny, care îl va conduce pe fostul ei soţ la altar, spune că această idee insolită aparţine celor trei fiice ale cuplului – Ella, în vârstă de 22 de ani, Alix, în vârstă de 20 de ani, şi Luli, în vârstă de 15 ani.

Familia regală va organiza o ceremonia într-un cadru restrâns

„Mă simt foarte emoţionată. Sunt foarte impresionată”, a dezvăluit Penny pentru Daily Mail.

„Eu şi Jamie ne-am înţeles de minune din primele 10 secunde după ce ne-am văzut prima dată”, a adăugat ea.

Spre deosebire de nunţile regale tradiţionale, ceremonia religioasă se va realiza de această dată într-un cadru restrâns, la care vor participa doar rudele mirilor şi câţiva prieteni apropiaţi.

Cu toate acestea, cuplul a invitat „aproximativ 120 de prieteni” la petrecerea de după nuntă.

„Vom avea mâncare delicioasă şi muzică bună. Nu vor exista efigii reprezentând doi bărbaţi în costum de ginere pe tortul de nuntă, nici porumbei albi, nimic de acest fel”, a dezvăluit James Coyle.

Citește și Uluitor! Printul Harry a facut gestul emotionant in memoria printesei Diana! Ce a decis mirele chiar inainte de ziua cea mare!

„Probabil vom avea brânzeturi în loc de tort de nuntă”, a adăugat Ivar Mountbatten.

Vestea despre apropiata căsătorie a lordului Mountbatten a venit la aproape o lună după ce prinţul Harry s-a căsătorit cu Meghan Markle în cadrul unei ceremonii regale ce a avut loc la Castelul Windsor.

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More