Connect with us
Zinedine Zidane a demisionat din funcția de antrenor al lui Real Madrid. Decizia șoc a francezului!

Sport

Zinedine Zidane a demisionat din funcția de antrenor al lui Real Madrid. Decizia șoc a francezului!

Veste șoc în fotbalul mondial. Zinedine Zidane a demisionat din funcția de antrenor al echipei Real Madrid, la capătul unui sezon în care a câștigat o nouă Ligă a Campionilor.

„Am luat decizia de a pleca și de a nu mai fi antrenorul lui Real în sezonul viitor. Nu voi antrena în sezonul viitor. Nu caut altă echipă. Am vorbit cu președintele și i-am explicat. Este un moment straniu, dar e important. Trebuia să fac asta. Așa e mai bine pentru toți. Echipa trebuie să câștige, iar eu am nevoie de o schimbare. Am nevoie de un alt discurs, altă metodologie și de aceea am luat decizia asta.

Trebuie o schimbare și am luat decizia de a nu mai continua începând cu noul sezon. Cum a zis și președintele, pot reveni. Madrid mi-a dat totul. Voi fi aproape de acest club mereu. Pentru mulți nu are sens, dar are pentru mine.

E momentul unei schimbări. Și pentru jucători e la fel. După trei ani este decizia adecvată. Vreau să mulțumesc fanilor. Mereu m-au sprijinit. Le mulțumesc tuturor de la acest club. E un club care are o exigență foarte mare. Aici lumea dă totul. Au fost momente frumoase, dar și momente grele.

Asta te face să gândești. Eu cred că și jucătorii au nevoie de schimbare.

Se ajunge la un moment în care te întrebi «Ce să le cer mai mult?» E momentul ca ei să audă un alt discurs, ca să câștige din nou. Și jucătorii știu că plec. Nu am vorbit cu fiecare jucător, dar lotul știe. Am vorbit cu Sergio Ramos, căpitanul.

E decizia mea. Poate greșesc, dar așa gândesc acum. Dacă nu văd clar că vom continua să câștigăm, atunci e momentul în care mai bine schimb. Nu vreau să fac prostii. Nu vreau să vorbesc despre lot și despre schimbări la nivelul lotului. Jucătorii și-au demonstrat valoare.

Nu trebuie să vorbesc despre ce urmează pentru echipă.”, a declarat Zinedine Zidane în conferința de presă.

Prima reacție a lui Florentino Perez, după demisia lui Zinedine Zidane

Florentino Perez, președintele galacticilor, a declarat că este o zi tristă și că decizia este una neașteptată.

„E o zi tristă. Este o decizie pe care nu o așteptam. Este trist pentru toată lumea. Zidane știe că l-am iubit ca pe niciun alt jucător. Îmi doream să continue. Ieri am aflat vestea. Mi-ar fi plăcut să-l conving să stea, dar când Zidane ia o decizie, nu se schimbă. Nu am nicio îndoială că se va întoarce. Dacă are nevoie de o pauză, o merită”, a spus Florentino Perez

Zinedine Zidane, 45 de ani, a venit la Real Madrid în ianuarie 2016, înlocuindu-l pe Rafa Benitez.  Cu el pe bancă, Real a câștigat de trei ori la rând UEFA Champions League, un campionat, o Cupă a Spaniei, o Supercupă a Spaniei, două Campionate Mondiale ale Cluburilor și două Supercupe ale Europei.

Sezonul acesta, Real Madrid a terminat abia pe locul 3 în Spania, în spatele rivalilor de la FC Barcelona (campioana Spaniei) și Altetico Madrid (câștigătoarea din acest sezon a Europa League).

Totodată, Real are și alte probleme. Imediat după finala Ligii Campionilor cu Liverpool, Cristiano Ronaldo a lăsat de înțeles că ar putea părăsi gruparea spaniolă.

Presa spaniolă speculează că Santiago Solari (41 de ani) fost jucător al galacticilor, în prezent manager al echipei secunde, ar putea fi înlocuitorul lui Zinedine Zidane.

Citește și: Real Madrid – Liverpool, scor Final 3-1. Spaniolii câştigă Liga Campionilor Rezumat Video

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top