Connect with us
Anna Lesko și Dj Vinnie au semnat actele de divorț. Adrian Neniță, pensie de 200 de euro

Vedete

Anna Lesko și Dj Vinnie au semnat actele de divorț. Adrian Neniță, pensie de 200 de euro

Anna Lesko și fostul ei soț, DJ Vinnie, au semnat de curând actele de divorț la mediator, conform CANCAN. Aceștia au stabilit dupa 8 ani de relație toate detaliile, atât partajul cât și pensia alimentară pe care acesta va trebui s-o achite fiului lor.

Deși au surprins pe toată lumea când au anunțat că divorțează Anna Lesko și Dj Vinnie au ținut ca despărțirea să nu afecteze copilul pe care-l au împreună. Custodia celui mic a fost împărțită de comun acord, iar Adrian Neniță (Dj Vinnie) va achita o pensie pentru educația celui mic de 200 de euro.

”Părțile au stabilit un program de legături personale cu minorul, astfel:

  1. a) Pe parcursul anului, petrecerea timpului cu tatăl, în primul și al treilea weekend al fiecărei luni, respectiv de vineri, cu preluare de la instituția de învățământ, până luni la începerea programului școlar; în celelalte săptămâni în intervalul miercuri cu preluare de la instituția de învățământ până vineri la începerea programului școlar.

b) În perioada vacanțelor, astfel: vacanța de vară (intervalul 15 iunie-15 septembrie) o perioadă de maxim 14 zile cu fiecare părinte, în afara programului stabilit la pct. a; sărbătorile de Crăciun și Paște vor fi petrecute alternativ cu părinții (începând cu Crăciun 2019 și Paște 2020 petrecute cu tatăl)

c) Părțile de comun acord stabilesc celebrarea zilei de naștere, onomastice, sau alte evenimente majore (serbări, Ziua Copilului, majoratul, etc.) de către părinți împreună cu minorul;

  1. d) Zilele de naștere ale părinților vor fi petrecute de copil cu părintele sărbătorit, fără a afecta programul stabilit la pct. a

e) În afaraprogramului stabilit, oricare dintre părinți va putea petrece timp cu minorul, cu acordul celuilalt părinte, fără a afecta programul școlar și vor putea comunica neîngrădit prin orice mijloace de comunicare.

2.4 Pentru ieșirile din țară ale minorului, în străinătate, însoțit de oricare dintre părinți, părțile își exprimă acordul ca hotărârea ce se va da în prezenta cauză să țină loc de consimțământ; precizările privind destinația și durata vor fi comunicate celuilalt părinte care își va exprima acordul în scris cu privire la acestea, acord ce va fi anexat obligatoriu hotărârii judecătorești de încuviințare a prezentului acord.

2.5 Deciziile privind programul școlar, program after-school, extrașcolar, cluburi școlare, sportive, de petrecere a timpului liber pentru copii și școlari. îngrijire medicală și asigurări medicale, vor fi luate de părinți de comun acord.

2.6 Domnul Neniță Adrian se obligă la plată unei contribuții, pentru creșterea și îngrijirea minorului, educație și pregătire profesională, în cuantum de 200 euro (echivalent în lei la cursul zilei), care va fi achitată lunar, până în ultima zi a lunii pentru care se efectuează plată, într-un cont indicat de dna. Anna Lesko sau numerar, începând cu luna iulie 2019”, scrie CANCAN.

L-a dat în judecată pentru drepturile sale

În vara acestui an a apărut înformația potrivit căreia Lesko a ținut să-și obțină drepturile în instantă. S-a ajuns la proces, dar acesta a fost „atenuat” de un mediator care a reușit să unească cele două parți.

Anna Lesko l-a dat în judecată pe tatăl copilului ei, cel care i-a fost patener de viață nu mai puțin de 8 ani! Cei doi s-au despărțit cu puțin timp în urmă și acum se pare că artista vrea să își regleze conturile cu cel care i-a stat alături atâția ani.

Potrivit cancan.ro, Anna Lesko și Dj Vinnie și-au spus adio de curând și acum frumoasa artistă solicită instanței de judecată să stabilească termenii despărțirii. Aceasta cere judecătorilor să legalizeze acordul prin care ea și fostul său partener de viață s-au decis asupra bunurilor comune dobândite în timpul relației, dar și asupra custodiei fiului lor, scria HUFF.ro în septembrie.

Adi Ioan este editor senior la Huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top