Carmen Șerban a fost plecată pentru câteva zile în Barcelona, unde a rămas fară geantă în care păstra actele, bunuri de 3000 de euro și alte obiecte personale. Artista de manele a intrat în panică pentru că fară actele de indentitate nu se mai putea întoarce în țară.
Artista de muzică de petrecere a povestit în cadrul unei emisiuni că a trecut prin clipe grele după ce aflase că i-a fost furată geanta. Carmen își pierduse toate actele și intrase în panică la gândul că nu se va mai putea întoarce acasă.
„Le mulțumesc celor de la consulat. În ultima vreme, companiile cu care zburăm nu ne mai transportă la timp instrumentele. S-a întâmplat că nu a ajuns orga, am sunat la București că nici nu plecase de acolo către Barcelona. M-a sunat domnul de la bagaje pierdute să-mi spună că o trimite cu alt avion. Când m-am întors, mi-am pierdut poșeta, eram în fața aeroportului, aveam și trei căruțe mari cu bagaje, le-am lăsat acolo. Băieții au pus geanta pe bagaje, nu mai era nimeni. Mai erau niște cântăreți care veniseră cu noi. Aveam un rucsac de firmă, aveam un inel care avea o valoare sentimentală, cu diamante, primit de la răposatul, valora 2.000 de euro, absolut toate actele, toate cardurile. Nu aveam cash pentru că am încercat să scot cash când am plecat de la aeroport, dar n-am reușit.”, a povestit Carmen Șerban, în cadrul unei emisiuni tv.
Acest site foloseste cookies.
Read More