Vedete
Cristina Șișcanu a vorbit despre drama familiei sale: “Noi avem o situație specială!”
Cristina Șișcanu este o cunoscută jurnalistă din România. Aceasta a participat la celebrul show Survivor, unde a demonstrat că forma ei fizică este una bună și faptul că este competitivă, însă nu a reușit să obțină premiul cel mare, ceea ce nu a descurajat-o. De altfel, proiectul din care face parte în prezent este Bravo, ai Stil! Celebrities, unde s-a reîntors de curând. În cadrul acestui show a avut un moment de maximă sinceritate, în care a vorbit despre familia sa și drama pe care o trăiesc zi de zi alături de fiul lui Mădălin Ionescu.
Cristina Șișcanu, ca o mamă pentru fiul lui Mădălin
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu trăiesc o frumoasă poveste de iubire de aproximativ 11 ani. Cei doi s-au cunoscut pe vremea când Mădălin era prezentatorul emisiunii ”Acces Direct” difuzată de Antena 1, iar Cristina era reporter. Deși bărbatul era căsătorit și Cristina avea și ea o relație, sentimentele lor s-au conturat și au decis să dea iubirii lor o șansă, în ciuda situației complicate în care se aflau. Astfel, Mădălin Ionescu a divorțat, iar Cristina s-a despărțit de omul e afaceri cu care s-a iubit 3 ani.
De atunci, lucrurile dintre cei doi merg extrem de bine și nu ezită să arate acest lucru. Cei doi îndrăgostiți petrec mult timp împreună, alături de familie și copiii lor. Din rodul iubirii lor a rezultat o fetiță în urmă cu trei ani, care a moștenit trăsăturile mamei sale și își face fericiți părinții prin orice gest mărunt. Cu toate acestea, situația din familia lui Mădălin Ionescu este una foarte specială.
În cadrul show-ului Bravo, ai Stil! Celebrities, Cristina a avut un moment de sinceritate imediat după ce a defilat în fața juraților. Ea a explicat că în casa lor se petrece cu adevărat o dramă, având în vedere că fiul lui Mădălin Ionescu din prima căsnicie se confruntă cu probleme mari de sănătate, care nu îi permit să aibă o viață normală. Cristina Șișcanu a explicat că este foarte dificil să treacă prin așa ceva, însă face totul pentru Filip, pe care îl consideră ca pe copilul ei, acesta fiind primul care a strigat-o „mama”. Ea are grijă de băiat încă de când el avea șase ani și se bucură de orice gest mic de evoluție face acesta.
„Noi avem o situaţie în familie foarte specială şi puţini oameni o au. Cei care o au îi înţeleg şi tocmai de aceea fiecare este foarte mic în acest Univers. Noi îl avem pe Filip, care este un copil special. Numai eu ştiu ce înseamnă. Este un copil care nu poate să mănânce, nu poate să se îmbrace singur. În România nu există nimic pentru aceşti copii. El a devenit copilul meu când avea 6 ani şi a fost primul care mi-a spus «mamă», nu Petra. Este extrem de creativ! Are o imaginaţie incredibilă! Desenează inimaginabil, fotografiază, scrie, a ajuns să descarce programe de pe internet înainte să ştie să citească. Are o memorie vizuală excelentă.”, a povestit Cristina la Kanal D.