Vedete
Culiță Sterp, tată de băiat! Ce nume va purta copilul artistului
Survivor este cea mai dificilă competiție a momentului, care îi pune pe participanți la cele mai grele încercări. Deși foamea, stresul și condițiile grele de trai și-au pus drastic amprenta asupra concurenților, se pare că se întâmplă aici și lucruri bune. Culiță Sterp a aflat că va deveni tată de băiat, deși de acasă plecase cu gândul că va avea o fetiță.
Iubită lui Culiță, însărcinată cu băiat
Culiță trăiește cea mai frumoasă perioadă a vieții sale, deși nu se află alături de familie. Celebrul cântăreț se pregătește să devină tată pentru prima oară și abia așteaptă momentul în care își va ține în brațe copilul pentru prima dată.
Când a plecat de acasă, Culiță știa că Daniela, iubita lui, poartă în pântece o fetiță. Artistul a fost extrem de fericit când a aflat că va deveni tătic de fată și nimeni nu s-ar fi gândit cât de tare își dorea și băiat. Artistul și-a lăsat cu greu iubita singură și s-a simțit mereu vinovat că nu-i este alături în această perioadă specială, dar s-a resemnat cu gândul că o va face mândră pe teren.
Culiță s-a gândit deja la numele copilului
Seara trecută, Faimoșii au câștigat proba pentru comunicare. Astfel, ei au primit de la cei dragi mesaje și la fel și Culiță. El se aștepta ca Daniela să îi spună cum mai evoluează sarcina, care mai este situația pe acasă, dar a avut parte de un mare șoc: iubita i-a zis că poartă în pântece, de fapt, un băiat!
”Zic, bă, dacă e o farsă, bă dacă, dar nu e întâi aprilie, mai este până la întâi aprilie…nu-mi vine să cred, când am văzut poza, prima dată am zis să mă pregătesc să mă emoționez că zic acum dacă este poză, sigur o să văd o poză emoționantă și când am văzut că este băiat a dat-o din plâns în fericire, am plâns de fericire.”, a mărturisit Culiță după vestea primită.
Culiță a fost extrem de fericit și emoționat, izbucnind în lacrimi. Artistului nu i-a venit să creadă când a văzut poza, dar pe parcurs și-a revenit. El a mărturisit că pe cel mic îl va chema Mihai: ”Deci n-o mai cheamă Jacqueline, ci Mihai!”