„Cine m-a făcut om mare” este cea mai nouă piesă a Deliei. Artista, împreună cu trupa sa, din care face parte și sora ei, au fost invitați la Radio Zu. Dincolo de versurile emoționante ale piesei, cele două surori au avut o interpretare de excepție.
Delia este una dintre cele mai iubite și talentate artiste de la noi din țară. Vedeta a fost aleasă atât de Robbie Wiliiams, cât și de Rihanna, pentru a cânta în deschiderea concertelor susținute la noi în țară.
Rihanna a rămas profund impresionată de show-ul pe care Delia l-a făcut în deschiderea concertului său, din Piața Constituției. Prestația Delia a fost apreciată atât de fanii săi, cât și de întreaga echipă a starului internațional, care au felicitat-o pe româncă.
Show-ul de 45 de minute făcut de Delia înainte de concertul Rihannei i-a adus aprecieri din partea staff-ului Rihannei, care au venit cu o propunere pentru artista noastră.
„În timp ce Delia a fost pe scenă, reprezentanții Rihannei au stat într-un loc special, din care au urmărit cum se descurcă blondina și, firește, reacția publicului! Impresionați de vocea ei, dar și de prezența în fața fanilor, aceștia au aplaudat-o, iar la finalul serii, însăși artista de culoare a stat câteva minute de vorbă cu cântăreața, i-a mulțumit pentru show și i-a spus că are calități extraordinare. Mai mult, i-a transmis Deliei că va intra și în vederea managerilor săi pentru alte show-uri pe care ea le va susține în Europa în perioada următoare”, au dezvăluit surse pentru wowbiz.ro.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-10-04T21:51:03+03:00 21:51
Acest site foloseste cookies.
Read More