Vedete

Dramă în familia Mihaelei Rădulescu: „Diagnostic cumplit: cancer la sân”

Vești triste pentru Mihaela Rădulescu! Una dintre prietenele sale a fost diagnosticată cu cancer. Aceasta este cea mai bună prietenă a cumnatei vedetei, Anca Rădulescu, care este de meserie makeup artist și se ocupă de imaginea Mihaelei Rădulescu.

Cumnata Mihaelei Rădulescu a postat un mesaj emoționant pe Facebook, de susținere pentru prietena sa.

„Am inima frântă.
Mi-am pierdut liniștea, pacea și somnul. Iar gândurile mele se rotesc amețitor, încercând să găsească o ieșire din impas. Pentru că o boală necruțătoare a lovit iar, încă o dată pe cineva foarte aproape de mine, încă o dată exact în inima mea.
Prietena mea cea mai bună, sufletul meu și al atâtor proiecte pe care le-am dus până la capăt împreună, omul de lângă mine din toate campaniile Asociației Ioana și Copiii Îngeri dar și în cele duse până la capăt în nume propriu, Rădița Popescu, la doar 44 de ani a primit un diagnostic cumplit: cancer de sân.”, a scris Anca Rădulescu pe Facebook

La rândul său și Mihaela Rădulescu a reacționat și a postat un mesaj. Mai mult, cele două au postate mesaje în care sunt incluse și duă conturi bancare, în care orice vrea să ajute poate dona orice sumă de bani.

Cumnata Mihaelei, cancer cerebral

În trecut, cumnata Mihaelei a povestit În cadrul emisiunii „Teo show” că a trecut prin clipe grele.

”Când am văzut diagnosticul, nu am crezul că poate să mi se întâmple mie așa ceva. Am făcut șase RMN-uri până când s-a concretizat că există un diagnostic sumbru… astrocitom pilocitic gradul I. Este un un cancer cerebral”, a mărturisit cumnata Mihaelei Rădulescu, în urmă cu aproape un an.

Cumnata Mihaelei Rădulescu a mărturisit că se consideră o femeie norocoasă, pentru că este vorba de un tumoră benignă, care nu îi pune viața în pericol.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More