Nicuşor Dan a dezvoltat numeroase reacții după un gest neașteptat. Politicianul a anunțat pe facebook că USR a strâns semnăturile necesare pentru depunerea candidaturilor în Diaspora și a făcut acest anunț printr-o metodă care a deranjat.
Mai exact el a postat o imagine în care apare interpretul Fuego, iar peste era scris sloganul ”Noi promitem că n-o să le dăm tot Fuego”.
În replică, Fuego i-a transmis lui Nicușor Dan, prin intermediul paginii sale de socializare că ar trebui să se folosească de armele proprii.
Nicuşor Dan a anunţat, marţi seara, că USR a adunat semnăturile de susţinere pentru ca partidul să depună liste cu candidaţi în circumscripţia din diaspora. ”Noi credem că parlamentarii ar trebui să fie parlamentari, nu impresari. «Parlamentarii diasporei» de până acum au crezut invers, că un concert «rezolvă» problemele românilor din afara ţării. De aceea, noi ne vom ocupa de problemele voastre serioase, nu de turneele lui Fuego. Da, am strâns semnăturile necesare candidaturii USR în diaspora!”, a anunţat Dan, potrivit news.ro
Cântăreţul Fuego a scris pe Facebook că el nu are nicio implicare în această campanie electorală.
”De ce ar fi nevoie ca un om integru şi profesionist să facă apel la asemenea subterfugii, dornice de a stârni reacţii? Nu văd cum o platformă politică sau o anumită ideologie, ori vreun plan de campanie m-ar putea include pe mine şi muzica mea. Să ne înţelegem! Eu de mai bine de trei ani nu mai cânt în nicio campanie electorală. Oricum am fost întotdeauna apolitic, considerând acest domeniu unul care nu are a face cu ceea ce transmit eu.
În diaspora este o onoare să cânt şi ori de câte ori am ajuns, în orice context, am făcut-o cu mare satisfacţie şi împlinire pentru că am putut aduce un pic de alinare celor plecaţi! Numai că nu se întâmplă asta foarte des. În ultimii cinci ani am cântat doar de câteva ori. Oamenii aceia au plecat din România din anumite motive. Acestea cred eu că ar trebui să-i ridice semne de întrebare domnului care consideră că eu sunt «principalul inamic al diasporei româneşti»”, a afirmat Fuego.
El susţine că, împreună cu alţi artişti precum Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Benone Sinulescu şi alţii, a încercat doar să le mai aline dorul de casă românilor care acum trăiesc în străinătate.
”Iar dincolo de toate acestea, nu mi se pare în regulă să te foloseşti, la propriu, de numele şi imaginea cuiva, care nu are legătură cu tine şi ideile tale, pentru a câştiga un mandat timp de patru ani. Nu cred că e un start pe măsură. Personal, am ştiut mereu să-mi transmit gândurile şi mesajele fără să apelez la cineva. E mai onest şi mai principial să lupţi cu armele proprii!”, a conchis Fuego.
Acest site foloseste cookies.
Read More