Vedete

Mihaela Rădulescu și cumnata sa, distruse de durere. Prietena lor a murit

Mihaela Rădulescu și cumnata sa sunt distruse de durere. Prietena lor, care fusese de curând diagnosticată cu cancer, a murit la vârsta de 44 de ani.

La începutul lunii octombrie, Anca Rădulescu, cumnata Mihaelei Rădulescu, a scris un mesaj emoționant pe o rețea de socializare.

„Am inima frântă.
Mi-am pierdut liniștea, pacea și somnul. Iar gândurile mele se rotesc amețitor, încercând să găsească o ieșire din impas. Pentru că o boală necruțătoare a lovit iar, încă o dată pe cineva foarte aproape de mine, încă o dată exact în inima mea.
Prietena mea cea mai bună, sufletul meu și al atâtor proiecte pe care le-am dus până la capăt împreună, omul de lângă mine din toate campaniile Asociației Ioana și Copiii Îngeri dar și în cele duse până la capăt în nume propriu, Rădița Popescu, la doar 44 de ani a primit un diagnostic cumplit: cancer de sân.”, a scris Anca Rădulescu.

La rândul său și Mihaela Rădulescu a reacționat și a postat un mesaj. Mai mult, cele două au postate mesaje în care erau incluse și duă conturi bancare, în care orice voia să ajute putea dona orice sumă de bani. Din păcate însă nu s-a mai putut face nimic.

„Radi, luptam cum am facut cu nenorocita aia de bucatarie – o facem ca noua ! Te iubesc si …sunt cu tine. Cu voi toti, Popesti dragi…. Anca, si pe tine te iubesc…. Si pe oricine intelege si vrea sa ajute….
Mihaela.”, a scris Mihaela Rădulescu.

Citește și: Mihaela Radulescu este in doliu! Un prieten apropiat a murit

Cumnata Mihaelei, cancer cerebral

În trecut, cumnata Mihaelei a povestit În cadrul emisiunii „Teo show” că a trecut prin clipe grele.

”Când am văzut diagnosticul, nu am crezul că poate să mi se întâmple mie așa ceva. Am făcut șase RMN-uri până când s-a concretizat că există un diagnostic sumbru… astrocitom pilocitic gradul I. Este un un cancer cerebral”, a mărturisit cumnata Mihaelei Rădulescu, în urmă cu aproape un an.

Cumnata Mihaelei Rădulescu a mărturisit că se consideră o femeie norocoasă, pentru că este vorba de un tumoră benignă, care nu îi pune viața în pericol.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More