Vedete

Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin vor prezenta X Factor!

Primele audiții la show -ul difuzat de Antena 1 au început! X Factor are parte de noi prezentatori după plecarea lui Dani Oțil și a lui Răzvan Simion.

Nu cu mult timp în urmă am aflat că unul dintre noii prezentatori va fi chiar Mihai Bendeac, dar și mai mare ne-a fost surprinderea când am auzit cel de-al doilea nume, acesta fiind nimeni altul decât Vlad Drăgulin, colegul lui Bendeac în producțiile ”Băieți de oraș” și  ”În puii mei”.

Plini de emoții sunt nerăbdători să vadă cum va fi. Amândoi fiind pentru prima dată în această postură de prezentatori.

”Nu am niciun fel de siguranță, nu știu ce o să se întâmple, o să intre primul concurent și sper să ne ajutăm unul pe celălalt”, a mărturisit încă de la început Mihai Bendeac.

Ce părere are Mihai Bendeac despre faptul că va prezenta împreună cu Vlad Drăgulin

”Am simțit nevoia să nu fiu singur. Și, totodată, cineva trebuie să aibă grijă de concurenți până ajung efectiv în backstage. În plus, Vlad este aici pentru că așa merită! Și-n sens pozitiv, și-n sens negativ”, a glumit noul prezentator ”X Factor”.

În acest timp, jurații Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams și Ștefan Bănică au început căutările pentru a descoperi cine va fi câștigătorul sezonului cu numărul 8 al emisiunii ”X Factor România”, astfel că Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin continuă în această săptămână audițiile, la Palatul Copiilor din București.

Citește și: Motivul pentru care Răzvan Simion a renunțat la X Factor! Are legătură cu Lidia Buble

În cel de-al șaptelea sezon, echipa Horia Brenciu a reușit să cucerească pentru a doua oară marele premiu ”X Factor” alături de Jeremy Ragsdale.
În 2013 a câștigat Florin Ristei, discipolul Deliei, în 2014 Horia Brenciu și Adina Răducan au plecat acasă cu trofeul, în 2015 a fost rândul elevului lui Ștefan Bănică, Florin Răduță, iar în 2016 Carla’s Dreams a descoperit ”factorul X” în Olga Verbițchi.

Share
Scris de
Apetrii Tora

Acest site foloseste cookies.

Read More