Connect with us
Ce a ajuns să facă Mircea Radu după ce a dispărut de la TV

Vedete

Mircea Radu n-avea niciun gând de căsătorie! Cine este femeia din viața sa

Mircea Radu a fost unul din cei mai apreciați prezentatori, în special de doamne, când prezenta emisiunea „Din Dragoste”, la Antena 1. Deși în această perioadă se află într-un con de umbră, Mircea Radu rămâne o vedetă importantă a României. Acesta a povestit că a cunoscut-o pe soția sa în timpul emisiunii celebre, dar că la început n-a fost deloc vorba de dragoste la prima vedere.

De asemenea prezentatorul spune că nu avea niciun gând să se căsătorească, dar totul a venit de la sine. Căsătorit cu Raluca Olaru din 2013, Mircea Radu a ținut-o departe de cea cu care împarte viața personală de ochii presei. (Ce a ajuns să facă Mircea Radu după ce a dispărut de la TV)

„Pe vremea când făceam emisiunea ‘Din Dragoste’ nu aveam timp pentru o relaţie. Eram mai tot timpul plecat. Eram tânăr, sănătos, liber şi nici prin gând nu-mi trecea să mă căsătoresc. Nu a fost dragoste la prima vedere.

Ne-am cunoscut întâmplător. Primul impact au fost ochii ei. Are cei mai închişi ochi pe care i-am văzut. Are ochii aproape negri. Mi-au plăcut ochii ei, are un zâmbet frumos, mi-au plăcut dinţii ei şi nu în ultimul rând mi-a plăcut că este doctor. Mi-a plăcut şi că are simţul umorului… ”, a povestit Mircea Radu într-un interviu televizat.

Mircea Radu si sotia sa

Raluca Olaru, soția lui Mircea Radu, este o prezență discretă. Prezentorul TV spune că a cunoscut-o pe vremea când făcea emisiunea ”Din Dragoste” și că nu a fost vorba despre o iubire ”la prima vedere”.

Mircea Radu: „Știu cum este cu moartea, dar și cu dragostea”

Știu cum e moartea.

Am trecut prin chinul de dinaintea fiecărei vieți ce mi s-a luat. Îmi amintesc perfect fiecare zi în care vedeam cum se smulgea de la mine tot ce iubeam mai mult.

Urma însingurarea, măsurată în ani. Și handicapul permanent pe care oricine îl cară cu sine după ce moartea i-a luat pe cineva drag.

Timpul vindecă orice – am auzit asta des. Nu-i adevărat, timpul nu vindecă nimic pentru că amintirile nu pleacă din nimeni, niciodată. Se poate trăi ca mort, umblând fără țintă și sens, o umbră care șterge zidurile pe lângă care trece. Am fost o umbră.

Dragostea. Da, știu cum e.

Are un infinit de fețe. De stări. De profunzimi. Nu seamănă cu nimic din ce ai visat vreodată și din ce ai gândit treaz; singura legătură cu creierul e că imaginile pe care, zice-se, le vei plăsmui în ultimele clipe, vor fi despre iubire.

Una dintre acestea va fi cea de-acum câteva ore când am dansat cu copiii mei purtați pe brațe în timp ce mama lor stătea pe canapea, râzând a drag, cu gura până la urechi.

Cu Dumnezeu e cel mai simplu – dacă nu mi-am pierdut mințile până acum, prin toate câte am trecut, El trebuie să existe”, a scris Mircea Radu, la un moment dat, pe pagina sa de socializare.

Andrei Petrescu este redactor Huff.ro, colaboreaza cu site-ul de 6 ani. Poate fi contact pe adresa andrei@huff.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top