Este o femeie puternică, și nu de ieri, de azi. După ani întregi de experiențe, de reușite și eșecuri, de oameni care au vrut să o coboare, Oana Roman a rămas în picioare. Nu a renunțat niciodată la planurile ei, la obiectivele din carieră, la dorința de a avea o familie, și iată că le-a bifat pe toate. Critici au fost multe, și, din câte dă vedeta de înțeles, în continuare se luptă cu cârcotașii.
Oana Roman a stat ani la rândul pe buzele multora care și-au dat cu părerea, avizată sau nu, despre cine este și ce este ea. Deși este om, și cu siguranța multe cuvinte au deranjat-o, Oana a privit mereu înainte și nu s-a oprit din drumul ei spre succes. A fost criticată în fel și chip mai ales din cauza aspectului fizic. Kilogramele în plus au părut o problemă mai mare pentru cârcotași, decât pentru ea însăși.
După ani și ani, Oana Roman a reușit să obțină un aspect fizic care îi dă încredere și o face un exemplu pentru mulți. Chiar ea a spus că, cu voință și disciplină se poate orice. A slăbit mult și arată foarte bine, însă, se pare că gura lumii n-o oprește nici pământul.
Vedeta a postat pe contul ei de Instagram un mesaj care lasă loc de interpretări, dar care arată că este o femeie puternică și asumată.
”Mi-a spus azi cineva o vorbă genială: ”Un om de succes este acela ce poate construi ceva solid și durabil din cărămizile aruncate în el”. Am încasat cărămizi cât pentru un cartier de zgârie nori. Măcar o fundație solidă am reușit. Poate și câteva etaje. Mai am de terminat etajele superioare. Muncă în desfășurare”, a scris Oana Roman pe contul ei de Instagram.
Acest site foloseste cookies.
Read More