Vedete
Pepe s-a despărțit de Raluca, dar nu renunță la copii. Cum a fost surprinsă fetița lui
Pepe și Raluca Pastramă nu mai formează un cuplu. Anunțul cu privire la despărțirea celor doi a picat ca un trăsnet pentru fanii artistului, dar și pentru cei care o îndrăgesc pe Raluca. Nimeni nu știe ce i-a determinat pe cei doi să pună punct după o căsnicie de aproape 10 ani, din care au rezultat două fetițe minunate. Chiar dacă Raluca și Pepe nu mai formează un cuplu, copiii nu trebuie să aibă de suferit, și din acest motiv, cântărețul se comportă exemplar.
Pepe, un tată exemplar
Cântărețul este un tată devotat și se comportă așa cum trebuie cu fetele lui. Recent, Pepe a postat într-un story, pe Instagram, o scurtă filmare în care fiica lui Rosa joacă tenis. Asta arată că relația dintre el și Raluca este în continuare una spre binele fiicelor lor.
De altfel, în video-ul în care a anunțat divorțul, Pepe a precizat că el și Raluca au ca scop comun creșterea celor două fiice, care nu trebuie să sufere din cauza rupturii dintre părinții lor.
„Ne-am asumat aceasta separare si vrem sa e crestem frumos copii, vrem sa avem o comunicare buna pentru educatia lor. Cel mai greu a fost sa discutam cu copiii. Sper sa respectati decizia noastra, noi stim mai bine ce e in familia noastra. Suntem doi oameni maturi, ne asumam, in momentul de fata, fiind de comun acord, vom merge la notar.
Din punctul meu de vedere nu exista un motiv major, un motiv real. Dar daca nu se mai poate, nu se poate. Eu cu Raluca vorbim zilnic, ne vedem zilnic. Avem o comunicare perfecta”, a spus Pepe în anunțul divorțului.
Ionuț Pascu (Pepe) și Raluca Pastramă au divorțat după o căsnicie de 8 ani. Cei doi au fost discreți cu relația lor și nu au expus-o publicului, deși Pepe, prin natura job-ului său, a tot fost chestionat pe marginea acestui subiect.
Fin nefericire, ceva s-a întâmplat între cei doi de au ajuns să se separe. Pepe a spus clar că nu el a fost cu ideea despărțirii, ci că a fost pus în fața faptului împlinit și nu a avut de ales.
Pe de altă parte, Raluca Pastramă, o femeie foarte discretă, nu a comentat de nicio culoare pe marginea acestui subiect.
Pingback: Bombă în showbiz! Cât de apropiați sunt Pepe și Daniela Crudu | Hot News