Connect with us
Rezultate Bac 2020. Ce note a obținut Selly, dar și alți vloggeri

Vedete

Rezultate Bac 2020. Ce note a obținut Selly, dar și alți vloggeri

Elevii au susținut examenul de Bacalureat 2020 în regim de pandemie. Susținerea acestuia a reprezentat cu adevărat o provocare pentru toți, mai ales că activitatea școlară a avut de suferit și toate unitățile de învățământ s-au închis. Astfel, luni, 22 iunie, a avut loc proba la limba și literatura română, iar miercuri, 24 iunie, proba la matematică. Joi s-a desfășurat ultima probă, respectiv cea la alegere. Elevii au aflat notele azi, 30 iunie, în jurul orei 12, după câteva zile în care au stat stresați, cu gândul la rezultate. Află ce note au obținut unii dintre cei mai cunoscuți vloggeri, precum Selly sau Vlad Munteanu.

Rezultate Bac 2020. Ce note a obținut Selly, dar și alți vloggeri

Anul acesta, rezultatele la Bacalaureat 2020 pot fi aflate doar de elevi, pe baza unui cod unic. Încă de la Evaluarea Națională, părinților le-a fost solicitat acordul în scris pentru ca datele copiilor să poată fi publicate, însă mulți dintre aceștia au refuzat. Această măsură a fost adoptată la nivel de minister, pentru a nu încălca prevederile europene privind protejarea datelor personale.

Cu toate că rezultatele au fost anonimizate, mai mulți tineri celebri au decis să împărtășească reușita și cu fanii lor și au publicat notele pe rețelele de socializare. Unul dintre ei este cunoscutul vlogger Selly, care a fost foarte mândru de rezultatele de la cele trei probe ale examenului de Bacalaureat, încât imediat după aflarea lor a făcut un Instastory în care le-a comunicat celor care îl urmăresc.

Astfel, Selly a obținut: 9,50 la Limba și Literatura Română, 9,60 la Matematică și 9,70 la Biologie, obținând o medie de 9,60 la Bacalaureat. Acum îi rămâne doar să se pregătească pentru viața de student, precizând că vrea să meargă la o facultate de business. Nici iubita lui, Smara, care vrea să devină medic nu s-a lăsat mai prejos. Și ea a publicat notele de la bacalaureat, fiind mândră de ele. Ea a reușit să obțină nota 10 la Română, 9,80 la Matematică și 9,70 la Biologie, având o medie de 9,83.

Și frații Munteanu, cunoscuții vloggeri, au reușit să treacă cu brio examenul de bacalaureat. Astfel, Vlad a avut o medie de 8,28, obținând 8,25 la Limba și Literatura română, 7,2 la Mate și 9,2 la Biologie. Geamănul său, Cristian, obținând notele: 8,25, 7 și 8,8.

 

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top