Simona Gherghe, bătută cu bestialitate. Prin ce chinuri a trecut vedeta

30.06.2020
Simona Gherghe, bătută cu bestialitate. Prin ce chinuri a trecut vedeta

Simona Gherghe s-a retras de pe sticlă pentru a-și dedica tot timpul familiei sale. Vedeta se bucură de existența celor doi copii ai săi, de care se ocupă cât poate de bine. Prezentatoarea mereu a fost sinceră cu fanii și oamenii care o urmăresc. Deși acum trăiește cea mai frumoasă perioadă a vieții după ce a devenit mamă, recunoaște ca a în trecut a întâmpinat și momente dificile, care i-au lăsat amintiri pe care și-ar fi dorit să le uite, dar care încă o marchează. Aceasta a fost victima violențelor din partea profesorilor săi, lucru despre care nu a vorbit până acum.

Simona Gherghe, bătută cu bestialitate. Prin ce chinuri a trecut vedeta

În copilărie, înainta de a lua calea televiziunii, Simona Gherghe și-a dorit să devină gimnastă. Pentru asta, prezentatoarea se antrena și muncea din greu, dar a și îndurat o mulțime de lucruri mai puțin plăcute, printre care și bătăi. Ea își amintește și acum corecțiile agresive pe care le-a primit din partea antrenorului și a profesoarei de balet.

Ea a povestit că după executarea incorectă a șpagatului, bărbatul a lovit-o cu bestialitate în spate, deși era doar un copil. Lovitura aceea a marcat-o și parcă și acum o simte pe șira spinării. Prezența lui la ore devenise un coșmar pentru Simona, care se speria doar atunci când îl vedea.

„Antrenorul de gimnastică, domnul Radu, și balerina, doamna Balog, ne-au pus să facem șpagatul. Nu mi-a ieșit cum ar fi trebuit și m-am așezat, cu picioarele depărtate, într-o imitație stângace de șpagat. Profesorul m-a văzut, s-a apropiat și m-a lovit cu pumnul în spate. O lovitură atât de puternică, încât o simt și acum, pe șina spinării”, a povestit Simona Gherghe.

Cât despre profesoara de balet, ea a mărturisit că a fost cea care a determinat-o să se lase de sport, după trei ani în care a fost victima brutalității acesteia. Ea era o femeie dură, care obișnuia să-i jignească pe elevii ei, dar și să-i lovească. Părinții Simonei au decis să nu-i mai permită să meargă la orele de balet, după ce fiica lor a venit acasă cu multiple semne rămase în urma loviturilor cu o scândură, primite dintr-un motiv banal: nu executase corect o mișcare.

„Chinul copilăriei mele a durat vreo trei ani. Până într-o zi, când am venit acasă cu picioarele învinețite. Profesoara de balet, o unguroiacă a cărei singură pasiune era să ne jignească îngrozitor, mă bătuse cu o scândură pentru că nu executasem corect nu știu ce mișcare… Părinții nu m-au mai lăsat să merg la antrenamente.”, și-a amintit Simona Gherghe.