Connect with us
Ștefan Bănică Jr., despre cum l-a ajutat pandemia: "Pandemia mi-a ‘dăruit’ timp cu copilul meu."

Vedete

Ștefan Bănică Jr., despre cum l-a ajutat pandemia: „Pandemia mi-a ‘dăruit’ timp cu copilul meu.”

Ștefan Bănică Jr. este unul dintre cei mai mari artiști din România. Acesta are o carieră de succes și se poate considera un om norocos, mai ales datorită faptului că este tatăl a trei copii. Cu toții am fost afectați de pandemia de coronavirus care ne-a schimbat complet viețile și cursul normal al lucrurilor pe care le făceam, însă Ștefan privește lucrurile cu alți ochi și mărturisește că pandemia l-a făcut să aprecieze mai mult timpul cu familia și l-a învățat diferite lecții.

Ștefan Bănică Jr. nu a fost afectat de pandemie

Pandemia a fost cu adevărat un test pentru toți oamenii. Lucrurile s-au schimbat complet, am fost nevoiți să respectăm mai multe măsuri stricte pentru a ne proteja și o bună perioadă am stat mai mult timp în casă din cauza carantinei. Se pare că nu toți au fost afectați în aceeași măsură, ci chiar au văzut doar partea bună din tot acest proces.

În această situație se regăsește și Ștefan Bănică Jr., care a vorbit pentru Viva despre trăirile sale din timpul pandemiei, dar și despre familia sa de care este foarte mândru. El a explicat că în tot acest timp a dus dorul vechilor sale activități de la teatru, concerte și filmări, însă a avut ocazia să petreacă mai mult timp alături de familia sa și a învățat să aprecieze mai mult momentele cu cei dragi.

„Pandemia mi-a ‘dăruit’ timp cu copilul meu și cred că ăsta e un dar de neprețuit. Mi-am mutat centrul de atenție pe persoanele și lucrurile care contează cu adevărat pentru mine și mi-am întărit anumite convingeri vizavi de inutilitatea lucrurilor făcute doar de dragul de a le face”, a spus Ștefan Bănică.

Cât despre venirea pe lume a fiului său cel mic, artistul spune că nu l-a speriat, deși avea atunci 51 de ani, ci chiar l-a făcut foarte fericit. Ștefan este mândru de toți cei trei copii ai săi, în special de cei mari, care l-au acceptat pe cel mai mic membru al familiei și se înțeleg foarte bine cu Lavinia, care este cu adevărat o prietenă pentru ei. El îi încurajează pe aceștia în tot ce fac, așa cum a procedat și tatăl său cu el.

n plus, el are numai cuvinte de laudă la adresa Laviniei, care este o mamă foarte devotată. Deși nu l-au expus pe cel mic în mediul online, Ștefan Bănică Jr. spune că seamănă cu amândoi.

„Seamănă cu amândoi și este atașat și de mama, și de tata. Este un „pitic’ cu personalitate, iar Lavinia este extrem de implicată, ca mamă, în creșterea lui”, a subliniat Ștefan Bănică Jr.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top