Vedete
Una dintre cele mai frumoase femei din lume a devenit mamă pentru prima oară!
Top-modelul Candice Swanepoel, unul dintre ”îngerii” casei de modă Victoria’s Secret, a devenit mamă pentru prima oară, după ce a născut, vineri, un băiat.
Bebeluşul este primul copil pe care renumitul model, în vârstă de 27 de ani, îl are cu logodnicul ei, Hermann Nicoli. Potrivit E! News, bebeluşul a primit un prenume brazilian – Anacã. Acest cuvânt desemnează în limba portugheză numele unei specii de păsări, relatează news.ro.
Fotograful Jerome Duran, unul dintre prietenii apropiaţi ai vedetei, a confirmat faptul că top-modelul sud-african a născut vineri, publicând pe reţelele de socializare o fotografie a acesteia, însoţită de un mesaj de felicitare.
Citește și: UNIC IN LUME: S-a nascut primul copil conceput de trei parinti!
Candice Swanepoel şi Hermann Nicoli au o relaţie care a început în urmă cu 10 ani. Top-modelul sud-african l-a cunoscut pe iubitul ei brazilian pe când ea avea doar 17 ani şi participa la un eveniment de modă organizat la Paris.
Candice Swanepoel, născută pe 20 octombrie 1988, este unul dintre ”îngerii” casei de modă Victoria’s Secret. A apărut şi pe copertele unor reviste celebre, precum Elle, Vogue şi Ocean Drive şi promovează produsele unor case şi branduri de renume – Trussardi, Diane von Fürstenberg, Dolce & Gabbana şi Tommy Hilfiger