Categorii Stil

Cât de des trebuie să îţi schimbi pijamaua

Cât de des trebuie să îţi schimbi pijamaua. Rezultatele cercetarii au scos-o din minţi pe prof. Sally Bloomfield, specialist în igienă, de la London School of Hygiene & Tropical Medicine, care a avertizat că purtarea pe o perioada îndelungată a aceleiaşi lenjerii de noapte poate duce la infecţii ale pielii sau cistite. Un alt risc este infestarea cu supermicrobul MRSA: un stafilococ rezistent la multe antibiotice şi care produce infecţii foarte greu de tratat.

Experta afirmă că pijamalele sunt în contact intim cu pielea, iar aceasta elimină celule moarte pline de microorganism în ţesătură. Riscul apariţiei tuturor acestor probleme creşte atunci când bacteriile se acumulează pe materialul textil care vine în contact cu pielea noapte de noapte. De asemenea, bacteriile pot fi transferate de la o persoană la alta, când acestea dorm în acelaşi pat.

Aceste microorganisme fac parte din microbiomul obişnuit al corpului uman, însă, dacă unele dintre microorganisme ajung în altă zonă decât cea în care trăiesc în mod obişnuit, pot provoca afecţiuni.
De pildă, foarte multe persoane au pe piele stafilococi care, dacă ajung în mici leziuni ale pielii, pot să producă infecţii. De asemenea, cu toţii avem bacteria E coli în intestin, cele mai multe dintre tulpinile acesteia fiind inofensive. Însă, dacă ajung în tractul urinar, pot să determine infecţii urinare, provocând cistita.

Dar şi spălarea pijamalelor purtate mult şi „încărcate” cu bacterii, împreună cu alte rufe – precum aşternuturi – poate duce la transferul bacteriilor pe acestea din urmă, putând fi contaminate astfel şi alte persoane din casă. Aceste aspect este important mai ales în cazul în care în casă trăiesc mai multe persoane, precum câţiva studenţi care împart un apartament, sau familii cu doi adulţi şi mai mulţi copii.

Pentru toate aceste motive, urmărind studiul cercetătorilor britanici, expertul în igienă, prof. Bloomfield recomandă ca pijamalele să fie spălate cel puţin o dată pe săptămână.

Acest articol a fost actualizat la: 2016-01-20T18:23:45+02:00 18:23

Share
Scris de
Huff
Stiri Despre studiu pijamale

Acest site foloseste cookies.

Read More