Stil

Cea mai puternică rugăciune care se spune de Sâmbăta Morților. Ajută la mântuirea celor adormiți

Pe 3 noiembrie, creștinii prăznuiesc Sâmbăta Moșilor, cunoscută și ca Sâmbăta Morților. Prăznuirea moșilor de toamnă este închinată celor care sunt plecați dintre noi.

Astăzi și mâine se spune o rugăciune puternică pentru toți cei care nu mai sunt printre noi. Pe lângă mâncarea care se împarte în această zi şi pe lângă lumânările care se aprind, un rol extrem de important pentru sufletele celor plecaţi este și rugăciunea.

De asemenea, se ține cont de tradițiile legate de această zi. Iată ce trebuie să faci chiar de astăzi, ca să nu ai ghinion:

Citește și: Moșii de Toamnă 3 noiembrie 2018. Ce să NU faci azi în Ajun, ca să nu ai ghinion tot anul

Aceasta este rugăciunea care se spune pentru Moșii de Toamnă. Este o rugăciune pentru mântuirea celor plecați dintre noi și care are o putere foarte mare.

„Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!

Acest articol a fost actualizat la: 2018-11-02T15:27:10+02:00 15:27

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More