Connect with us
Postul Paștelui 2017 începe în data de 27 februarie și durează până în 15 aprilie. Anul acesta, Paștele pică în data de 16 aprilie.

Stil

Postul Paștelui 2017. Ce să nu faci în perioada Postului Mare

Postul Paștelui 2017 (Postul Mare) începe luni, 27 februarie și durează până în data de 15 aprilie. În 2017, Paștele ortodox, dar și cel catolic, pică duminică, 16 aprilie.

Postul Paștelui durează 40 de zile, fiind cel mai lung din an. La această perioadă se adaugă și Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare). Perioada postului este una deosebit de important pentru credincioși, care trebuie să se curețe atât sufletește, cât și trupește.

Perioada aceasta amintește de postul celor 40 de zile ținute de Mântuitor înainte de începerea activității sale Mesianice. Din această cauză, Postul cel Mare mai poartă numele de Paresimi.

În vechime, mai exact la finalul celui de-al treilea secol, Postul Mare a fost împărțit în două perioade: Postul prepascal, (Postul Paresimilor – care ținea până în Duminica Floriilor) și Postul Paștilor (Postul pascal), cu durată de o săptămână. Sinodul ecumenic de la Niceea (325) a adus și stabilirea actuală a duratei Postului Paștelui.

Ce să nu faci în Postul Paștelui 2017

În perioada aceasta de 40 de zile este interzis consumul de carne sau de lactate. Mai mult decât atât, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, pofte, petreceri, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc.

După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc. Totoddată, în această perioadă se spune că este bine să se facă și o slujbă de sfințire a casei. Preotul este chemat la casa enoriașilor, unde are loc stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor. De asemenea, se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea.

Rugăciune de spus în Postul Mare

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

2 Comments

2 Comments

  1. tatushina

    2017-02-25T18:39:04+02:00 at 18:39

    pentru Nicoleta Luca – Titlul articolului este foarte clar Postul Pastelui 2017… Si conform calendarului ortodox 2017, Pastele Ortodox „pica” duminica 16 aprilie…2017

  2. nicoleta luca

    2017-02-25T12:28:22+02:00 at 12:28

    este anul 2017 nu 2016 habar nu aveti sa scrieti În 2016, Paștele ortodox, dar și cel catolic, pică duminică, 16 aprilie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top