Stil
Rețetă eclere franțuzești. Secrete pentru un desert delicios
Eclere franțuzești sunt desertul potrivit pentru orice masă. Îți vom prezenta o rețetă care te va ajuta să prepari eclere franțuzești savuroase.
Eclere franțuzești- ingrediente
Ingrediente pentru aluatul choux:
– 130 g făină
– 100 g unt sau untdelemn
– 250 ml apa
– 3 ouă
– 1/2 linguriță sare
Eclere franțuzești- mod de preparare
Pasul 1: Într-o oală se pun la fiert apa, untul și sarea.
Pasul 2: După primul clocot, oala se ia de pe foc. Se adaugă făină deodată și se amestecă repede, apoi se trece iar pe foc. Se amestecă încontinuu până când se dezlipește aluatul de pe fundul vasului. Apoi se lasă la răcit.
Pasul 3: Când este aproape rece, se pun ouăle întregi, pe rând, amestecând până se încorporează. Aluatul trebuie să fie destul de moale, fără să curgă, sa-și mențină când se pune în tavă.
SFAT: Din pasta choux se prepară mai multe deserturi: eclere, profiterol, gogoși cu cacao, caroline.
Pasul 4: Preparatele se pun în tava neunsă și se coc în cuptorul încins în prealabil la 200 grade. După 10 minute, focul se reduce la 140 grade și se lasă circa 30 de minute. Cuptorul nu se deschide 20 minute. Aluatul trebuie lăsat să se ridice și astfel prinde formă.
Pentru eclere, pasta este pusă într-o formă asemănătoare pișcoturilor. După ce s-au răcit și sunt goale în interior, eclerele sunt umplute cu o cremă cu aromă de ciocolată. După preferințe, crema poate fi și din cafea, cremă de vanilie sau frișcă.
De asemenea se pot adăuga si alte tipuri de creme, după preferințe, de exemplu cremă cu aromă de fistic sau rom, cremă din diverse fructe.
Peste eclere se folosește în general glazură de ciocolată (albă sau neagră) sau caramel.