Connect with us
ritual baba vanga bani

Stil

Stai prost cu finanțele? Iată RITUALUL de la Baba Vanga care atrage banii! Ai nevoie doar de aceste lucruri!

Pe lângă celebrele sale preziceri, Baba Vanga a lăsat în urma sa și o serie de sfaturi prețioase, în legătură cu atragerea banilor sau a norocului.

Unul dintre ele, mai puțin cunoscut presupune folosirea unor lucruri disponibile în orice casă, pentru a aduce norocul financiar. Mulți dintre cei care l-au încercat spun că este eficient.

Iată ce îți trebuie!

Ai nevoie de un ou de găină, trei monede, un castron în formă de triunghi și trei lumânări de la biserică. Monedele se pun în cele trei colțuri ale castronului, alături de lumânări, iar în centru – oul.

Apoi rostiți de 33 de ori: ”Am pus o găină într-un ou alb, nu un simplu ou, ci unul aducător de bani.

Oricine va mânca acest ou să se îmbogățească și să nu știe de rău. Eu, robul l lui Dumnezeu (numele tău), am umblat, am găsit un ou, l-am mâncat și lui Dumnezeu i-am mulțumit pentru darul pe care mi L-a dat.

Acum, bogăția nu mă va părăsi niciodată! Amin!”

Apoi luați oul, fierbeți-l tare și, înainte să îl consumați, rupeți-l în două, în dreptul frunții, spunând: ”Rup acest ou în două și aduc norocul la mine!”, scriu cei de la tvhappy.ro.

Ritualul Babei Vanga este renumit tocmai pentru că toți cei care l-au încercat spun că a funcționat!

Te-ar putea interesa și: Cele cinci obiceiuri care aduc ghinion, conform Babei Vanga

Baba Vanga este renumită în întreaga lume pentru previziunile sale, dintre care unele adeverite. Dincolo de aceste profeții, celebra clarvăzătoare bulgară a oferit o mulțime de sfaturi celor care îi trecea pragul, pentru îndrumare.

Unele dintre acestea se referă la noroc și la ghinion. Cea supranumită “Nostradamus din Balcani” a dezvăluit cinci obiceiuri care atrag ghinionul în viețile oamenilor și ce să faci ca să aduci norocul asupra ta.

Cele cinci obiceiuri care aduc ghinion conform Babei Vanga

1.Nu este bine să mănânci sau să bei apă dintr-o farfurie stricată sau crăpată. Vesela spartă este semn de ghinion, iar așa cum și obiectul s-a crăpat, așa și viața ta se poate fisura. Dacă vrei prosperitate, folosește doar vasele care nu au imperfecțiuni.

2.Nu lăsa pe masă bucățile de pâine pe care nu le-ai mâncat. Totodată, nu le arunca! Acestea ar trebui folosite pentru a hrăni cu ele păsările și animalele. Baba Vanga considera că atunci când arunci pâinea, îți arunci și norocul.

3.Oglinda spartă este cel mai comun semn de ghinion, așa că trebuie să scapi de ea cât mai curând. Stropește-o cu apă sfințită, apoi îngroap-o în pământ, la o distanță cât mai mare de casa ta.

4. Un alt obicei prin care se aduce ghinion este de a da mărunțișul primit rest celor sărmani, întrucât poți cădea în sărăcie. Dacă vrei să le faci un bine, mai bine le oferi ceva de mâncare.

5. Încearcă să nu te lauzi cu succesul sau averea ta. Dacă ai făcut acest lucru, bate de trei ori în lemn și scuipă de trei ori peste umărul stâng, ca să nu deochi norocul și să atragi ghinionul.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top