Ziua Îndrăgostiților a devenit zi specială în întreaga lume. În zilele noastre, Valentine’s Day se sărbătorește oferind cadouri sub formă de flori, ciocolată, animăluțe de pluș sau cine romantice alături de persoana iubită. Tradiția este legată de numele Sfântului Valentin, considerat patronul iubirii, al tinerilor și al căsătoriei.
Sfântul Valentin din Terni a fost un medic și preot creștin care îi căsătorea pe tinerii îndrăgostiți. El a încercat să îl convertească la creștinism pe împăratul roman Claudius al II-lea, însă acesta l-a condamnat la moarte. Martirul a fost bătut cu pietre și apoi decapitat, în anul 269.
În timpul petrecut în închisoare s-a îndrăgostit de fiica oarba a judecătorului său, căreia îi trimitea scrisori semnate cu „Al tău, Valentin”, iar după moarte a făcut o minune redându-i vederea.
Așa a ajuns Valentin să fie patronul iubirii, al tinerilor și al căsătoriei, dar și al ciumei, epilepsiei și apicultorilor. Data de 14 februarie a fost aleasă de Papa Gelasius I, în 496, cu scopul de a creștiniza o sărbătoare păgână a fertilității și purificării, numita Lupercalia.
În Scoția, de Ziua Îndrăgostiților, se organizează un festival. La acesta trebuie să participe un număr egal de femei și bărbați, iar fiecare își scrie numele pe un bilețel. Acestea sunt puse ulterior în două pălării – una pentru bărbați și una pentru femei. Fiecare femeie extrage un bilețel cu numele unui bărbat și invers. Ulterior, aceștia formează perechi și schimbă cadouri.
În Vietnam, de Valentines Day, cuplurile se îmbracă în aceeași culoare.
În Japonia, Ziua Îndrăgostiților se sărbătorește atât pe 14 februarie cât și pe 14 martie. Pe 14 februarie, femeile sunt cele care oferă bărbaților ciocolată neagră și cadouri. În martie, bărbații întorc favorul, oferindu-le iubitelor ciocolată albă. Din acest motiv, ziua de 14 martie este numită și Ziua Albă.
Citește și: Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Urări, sms-uri și felicitări de Valentine`s Day
În Bangladesh, Nepal și India,nu toată lumea are voie să sărbătorească această zi. Studenții pot face ce vor, însă liceeni sunt pedepsiți dacă sunt prinși cu mesaje de dragoste.
În Slovenia, de Sfântul Valentin, oamenii muncesc câmpul. Considerat unul din sfinții primăverii, acesta ajută la creșterea florilor și a plantelor. Pentru sloveni, 14 februarie este ziua în care natura începe să se trezească la viață. În această țară, dragostea este sărbătorită pe 12 martie, de Sfântul Gregory.
În Spania, numai persoanele dintr-un cuplu celebrează Valentines Day. Prietenii și familia nu sunt incluși în tradiții.
În Italia, fetele nemăritate se trezesc dis de dimineață și se duc la fereastră, unde îi așteaptă pe bărbați să treacă. Tradiția spune că primul bărbat pe care îl vede, îi va deveni soț în acel an.
În Danemarca, bărbații scriu o scrisoare de dragoste pe care o semnează doar cu puncte. Fiecare punct corespunde unei litere din prenumele lui. dacă femeia care primește scrisoarea ghicește cine este expeditorul, este recompensată anul următor cu un ou de Paște. Tot în această țară se obișnuiește ca de Valentines Day să trimiți ghiocei presați persoanelor dragi.
În Finlanda și Estonia, aceasta este mai mult o sărbătoare a prieteniei decât a îndrăgostiților. Pe 14 februarie se oferă multe cadouri, însă se fac și multe căsătorii.
În Franța, în trecut, cei necăsătoriți se strângea în două case poziționate față în față și își strigau de la fereastră alesul. Dacă bărbatul nu o plăcea pe femeia care îl striga, o putea abandona însă era aspru pedepsit. Fetele care erau abandonate, făceau un foc în care ardeau poza bărbatului, timp în care îi aduceau injurii.
În Portugalia, ziua de Valentine’s Day e similară cu cea din America, însă cadourile sunt ceva mai elaborate. În loc de ciocolata și flori, femeile primesc coșuri cu mâncare fină, brânză, vin și ciocolata. Bărbații primesc un coș ticsit cu sticle de lichior și alcool de cea mai buna calitate.
Încearcă să nu îți pierzi o mănușă în această zi. Se spune că cel care o va găsi, își va fura inima.
Orice ai face, nu te certa cu persoana iubită în această zi! O discuție aprinsă de Ziua Îndrăgostiților, anunță negrești sfârșitul relației.
Nu oferi un buchet de flori din cale. Acestea aduc mare ghinion.
Dacă îi trimiți iubitei un buchet de flori, ai grija ca acestea să nu fie 13 la număr.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-02-13T12:22:55+02:00 12:22
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii