Ministrul demisionar al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, duminică seara, că militarii și personalul contractual din Ministerul Apărării Naționale vor beneficia de o creștere a salariilor cu 15% de la 1 iulie. Totodată, aceasta a precizat și la cât va ajunge punctul de pensie.
„De la 1 iulie ar trebuie să intre în vigoare legea salarizării personalului bugetar. Așteptăm să vedem ce va decide președintele, pentru că legea este la el, dar eu consider că va intra în vigoare de la 1 iulie. Aș vrea să fac precizarea că noi am început deja pe diverse Ordonanțe de Urgență să mărim salariile bugetarilor chiar de la începutul acestui an și mă refer aici la Sănătate, la Educație, la Administrație, la Cultura, la Apărare. Militarii și personalul contractual din MApN vor avea o creștere cu 15% de la 1 iulie pentru ca Ordonanța a fost deja adoptată”, a spus Lia Olguța Vasilescu, dumincă seara, la postul România TV.
Totodată, Lia Olguța Vasilescu a precizat că punctul de pensie sa va majora la 1.000 de lei.
„De la 1 iulie trebuie să se primească deja bani pentru majorarea punctului de pensie la 1.000 de lei. Vreau să le spun tuturor pensionarilor să nu își facă nicio grijă pentru că această Ordonanță este adoptată înainte de luna martie, adică înainte de adoptarea bugetului României și banii sunt prevăzuți în buget. OUG este adoptată și nu se mai poate întâmpla nimic”, a mai spus ea.
Întrebată dacă noul Guvern va face schimbări la Legea pensiilor, Olguța Vasilescu a răspuns: „Stați să fie investit noul Guvern”.
„Va trebui să avem un nou program de guvernare aprobat de Parlamentul României pentru că este vorba de un alt Guvern, dar fără îndoială că vor fi respectate punctele cheie cu care noi am candidat în campania electorală”, a mai afirmat ministrul demisionar al Muncii.
Citește și: Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Principalii favoriți
Citește și: Viceguvernatorul BNR a anunțat ce se întâmplă cu leul! Cum vor fi afectate pensiile și salariile
Acest site foloseste cookies.
Read More