Connect with us

Actualitate

6 lucruri UIMITOARE pe care le poţi face cu UNT


Iată, aşadar, 6 lucruri UIMITOARE pe care le poţi face cu UNT:

1. Poţi lustrui metale sau piele, cu ajutorul untului. Surprinzător, dar poţi reda luciul obiectelor din casă cu ajutorul acestui preparat. Tot ce trebuie să faci este să pui puţin unt pe o cârpă de bumbac şi să lustruieşti obiectele respective.
2. Scapă de lipiciul de pe mâini cu unt. Uneori, ni se întâmplă să ne lipim degetele cu lipici şi cu greu reuşim să le desfacem. Ei bine, totul se rezolvă mult mai simplu dacă te ungi cu puţin unt înainte de a lipi ceva.

3. Te scapă de mucegaiul de pe alimente. După ce tai brânza, unge-o cu puţin unt pentru a preveni mucegăirea. Vei vedea cum aceasta se va păstra mai mult timp. Acelaşi lucru este valabil şi cu ceapa, doar că apoi trebuie acoperită cu o folie de aluminiu.

4. Untul te ajută să scapi de petele de cerneală. Vorbim aici despre cerneala vărsată pe obiectele din plastic, pe care le poţi curăţa dacă le freci cu puţin unt, apoi le laşi la soare timp de două zile. Vei vedea cum petele dispar în acest interval.

5. Scapă de petele de apă de pe mobilă. În cazul în care ai pete rămase de la apă pe mobilă, poţi scăpa de ele foarte simplu. Acoperă zona respectivă cu unt, apoi las-o peste noapte să acţioneze. Şterge în ziua următoare cu o cârpă de bumbac şi vei vedea cum petele au dispărut.

6. Untul este cel mai bun tratament de înfrumuseţare. Nu doar că poţi folisi untul pe post de spumă de ras, dar îl poţi utiliza şi ca o cremă hidratantă. În plus, acesta îţi înmoaie piele mâinilor şi te scapă şi de guma lipită din greşeală în păr.

Andreea Marinescu este reporter și redactor generalist la HUFF.ro. Are o experiență de 6 ani în jurnalism, iar ultimii 3 și i-a petrecut în jurnalismul online. A mai scris pe site-uri de TOP din România, precum www.revistate.ro. Andreea Marinescu este specializată în știri generale, economice și analize. De asemenea este un bun reporter de teren care are surse bune de informare și credibile.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Actualitate

To Top