Lumea fotbalului din nou in doliu. A murit un fost international scotian!

09.05.2016
Lumea fotbalului din nou in doliu. A murit un fost international scotian!

Este vorba de Chris Mitchell, care a decedat la varsta de 27 de ani, dupa ce a fost lovit de tren duminica, in apropiere de Cornton, Stirling, informeaza presa din Marea Britanie. Informatia a fost confirmata de ultima echipa la care evoluase fundasul, Clyde.

„Din pacate, am primit vesti groaznice noaptea trecuta. Chris Mitchell a murit. Odihneste-te in pace”, a scris pe Twitter unul dintre fostii sai colegi. „Chris Mitchell a fost un om extraordinar pe teren si in afara lui. Sunt vesti groaznice pentru club si jucatori. Gandurile noastre sunt alaturi de prietenii sai si familia sa”, a scris un alt fost coleg al fotbalistului.

Fostul international U-21 isi pusese ghetele in cui in urma cu aproape patru luni. Un moment de reculegere va fi tinut in memoria jucatorului la meciul dintre Clyde si Queens Park Rangers.

Chris Mitchell a strans sapte aparitii in tricoul nationalei de tineret a Scotiei. De-a lungul carierei sale, a evoluat pentru echipele scotiene Clyde, Queen of the South, Ayr United si Falkirk. La ultima a reusit o performanta remarcabila, marcand un gol in poarta celebrei echipe Ajax Amsterdam, intr-un meci amical.

„Noi toti de la Falkirk vrem sa transmitem condoleante familiei si prietenilor lui Chris in acest moment trist”, a fost mesajul clubului scotian.

Decesul fundasului scotian vine in contextul in care duminica, fotbalistul brazilian Bernardo Ribeiro a murit pe teren, la varsta de 26 de ani.

Reamintim si ca mijlocasul camerunez Patrick Ekeng (26 de ani) a murit dupa ce a suferit un stop cardio-respirator in timpul meciului Dinamo-Viitorul (3-3) din Liga 1. El evoluase in 11 meciuri pentru , reusind sa inscrie un gol, in Cupa Romaniei, contra echipei Steaua. Mijlocasul la inchidere era international camerunez si mai evoluase in cariera pentru Cordoba, Le Mans sau Lausanne. Era casatorit si avea o fetita.