Un bărbat de 47 de ani din Târgu Mureș a făcut un accident cu parapanta. Acesta a suferit multiple leziuni și fracturi.
Bărbatul s-a prăbușit cu parapanta pe muntele Șumuleu din județul Harghita, iar apoi a fost dus la spital de o echipă SMURD. Bărbatul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.
Întrucât leziunile sunt destul de serioase, medicii au recomandat internarea acestuia, iar bărbatul este acum sub supravegherea doctorilor.
Accidentul a fost observat de mai mulți parapantiști, care s-au adunat astăzi pe muntele din Harghita. Printre cei care au zburat cu parapanta s-a numărat și Sarig Istvan, un sportiv cu experiență în acest sport. El este unul din martorii accidentului.
„A căzut de la înălţime, condiţiile de zbor erau bune, dar era foarte frig şi frigul îngreunează funcţiile motrice ale pilotului. Dar nu cred că accidentul s-a produs în principal din cauza frigului. A fost mai degrabă o eroare de pilotaj, a făcut o spirală accentuată la aterizare şi nu a mai putut controla parapanta.
După părerea mea, a fost sută la sută o eroare de pilotaj, o greşeală de neexplicat pentru un parapantist cu minimum patru ani de experienţă, cum este el”, declarat pentru News.ro Sarig Istvan.
Incidentul a fost anunțat la 112, iar bărbatul a acuzat din prima dureri la mână și spate.
„Pacientul a suferit multiple leziuni în urma căderii cu parapanta, o fractură deschisă de antebraţ, o posibilă leziune de bazin şi de coloană lombară. Rezultatele examinărilor radiografice şi computer tomograf sunt în curs de interpretare.
CITEȘTE ȘI: Incendiu la Mănăstirea Stejaru – Măicuțele vor primi ajutoare
Este stabil hemodinamic şi se află în observare la Unitatea de Primiri Urgenţe, urmând a se lua decizia în funcţie de rezultatul examinărilor”, a precizat dr. Demeter Ferenc, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercura Ciuc.
Starea parapantistului este stabilă în acest moment.
Acest site foloseste cookies.
Read More