Știri

Accident de muncă în Gorj. Doi bărbați s-au sufocat în timp ce curățau o fosă septică

Doi bărbaţi de 38, respectiv 41 de ani au decedat miercuri după-amiaza după ce au intrat în stare de inconştienţă din cauza gazelor toxice din interiorul unei fose septice pe care o decofrau.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Andrei Lazăr, a anunțat că  cei doi muncitori lucrau la fosa septică a unui imobil de pe strada Termocentralei din Târgu-Jiu.

Echipajele medicale sosite la faţa locului i-au resuscitat pe cei doi, declarând la final decesul acestora.

„Este vorba de doi bărbaţi, de 38 şi 41 de ani, care, în timp ce efectuau lucrări de decofrare în interiorul unei fose septice ce aparţine unui imobil de pe strada Termocentralei din Târgu-Jiu, din cauza gazelor toxice din interior, au intrat în stare de inconştienţă. Echipajele medicale au declarat, în final, decesul acestora”, a precizat Andrei Lazăr.

Acesta a mai menţionat că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă.

Te-ar putea interesa și: Un copil s-a sinucis în Arad. A fost găsit spânzurat în podul casei de sora sa geamănă

Un copil în vârstă de 13 ani a fost găsit spânzurat în podul casei de sora sa geamănă. Din primele informații, copilul nu avea probleme și, deși făcea parte dintr-o familie cu o situație precară, acesta nu avea probleme cu familia sau la școală.

Sora geamănă care l-a găsit este în stare de șoc. Motivele care l-ar fi împins la acest gest sunt inexplicabile. Anchetatorii nu au găsit nicio scrisoare de adio.

„În data de 26 mai, în jurul orelor 22:00, în podul unui imobil de pe raza localității Șiria a fost găsit spânzurat un copil de 13 ani. În urma verificărilor efectuate de o echipă de specialiști criminali, la nivelul corpului nu au fost indentificate urme de violență, iar corpul adolescentului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Se continuă cercetările pentru a stabili care au fost motivele care l-au determinat pe tânăr la acest gest necugetat”, a declarat, contactată de Special Arad, purtătorul de cuvânt din cadrul IJP Arad, Lorena Radu. Citește continuarea AICI.

 

Foto: ISU București

Acest articol a fost actualizat la: 2018-05-30T17:02:49+03:00 17:02

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More