În jurul orei 11:40, în București a avut loc un accident grav. Două tramvaie s-au ciocnit frontal în Sectorul 4 în apropiere de Cimitirul Bellu. Circulația tramvaielor este blocată, dar și cea rutieră. În urma primelor informații, șapte persoane au fost rănite. În accident au fost implicate tramvaiele 11 și 7, iar vinovatul ar fi vatmanul celui din urmă, care nu a efectuat o manevră necesară în acel moment.
Din primele detalii ale autorităților, vatmanul de pe linia 7 ar fi fost cel din cauza s-a produs accidentul soldat cu victime. Se pare că acesta nu ar fi schimbat macazul și a intrat în coliziune frontală cu un tramvai de pe linia 11 care circula regulamentar.. Pe foarte multe linii, vatmanii trebuie să coboare și să schimbe macazul manual. Claudiu Costea, purtător de cuvânt al Poliției Rutiere, a declarat că „ar fi vorba despre o problemă cu schimbarea macazului, nu știm foarte sigur, se efectuează cercetarea la fața locului”. Ambilor vatmani le-a fost efectuat alcooltestul, iar rezultatele au ieșit negative.
Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București-Ilfov, a precizat că șapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar trei au fost transportați la Spitalul Bagdasar-Arseni, dar și Sfântul Ioan și Spitalul Universitar. Starea lor este stabilă, prezentând doar leziuni.
„Din evaluarea medicilor, cel mai probabil și ceilalți pacienți vor fi duși la spital, restul pasagerilor au coborât din tramvaie și au refuzat îngrijirile medicale.”, a precizat el.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-05-27T13:18:27+03:00 13:18
Acest site foloseste cookies.
Read More