Patru persoane, între care un copil, au fost rănite în urma unui accident care a avut loc vineri, pe DN1, în localitatea sibiană Cristian, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Ramona Nistor.
„Echipajele au ajuns la locul evenimentului. Sunt patru victime conştiente, trei adulţi şi un copil, cu policontuzii. Se acordă îngrijiri medicale la faţa locului”, a declarat Ramona Nistor.
La locul accidentului s-au deplasat două ambulanţe de la SMURD şi un echipaj de descarcerare, potrivit sursei citate.
Pentru toţi cei patru răniţi s-a decis de către echipajele de intervenţie să fie transportaţ ila Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, fiind „conştienţi, cu policontuzii”, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.
„Toate victimele sunt transportate de SMURD la spital. Copilul are 5 ani. Copilul prezintă un traumatism cranio- cerebral acut închis şi traumatism membru inferior stâng”, a precizat reprezentantul ISU.
Citește și Accident grav în Timiș. O ambulanță s-a lovit frontal cu o mașină
Citește și Sibiu: Accident în Bradu, cu trei victime. Trafic blocat pe DN 1
Circulaţia rutieră se desfăşoară alternativ pe Drumul Naţional 1, între Sibiu şi Sebeş, după ce în localitatea Cristian, patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Ionuţ Nartea.
Acest articol a fost actualizat la: 27 iulie 2018 17:22