Connect with us
Sibiu: Accident în Bradu, cu trei victime. Trafic blocat pe DN 1

Știri

Sibiu: Accident în Bradu, cu trei victime. Trafic blocat pe DN 1

Un accident rutier a avut loc pe DN 1, în zona localității Bradu din județul Sibiu. Circulația rutieră a fost blocată la momentul transmiterii acestei știri, pe ambele sensuri.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră pe DN1 Braşov – Sibiu este la această oră întreruptă pe ambele sensuri în zona localităţii Bradu, în judeţul Sibiu, după ce în acest loc a avut loc o coliziune între două autoturisme.

Potrivit primelor date, trei persoane adulte au fost rănite și transportate la spital.

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, aflat în tranzit, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Brașov-Sibiu, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat în vârstă de 74 ani din județul Sibiu.

Ce drumuri sunt blocate astăzi

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în urma precipitaţiilor din ultima perioadă, rămân în continuare cu circulaţia afectată următoarele tronsoane de drumuri naţionale:

Drumuri naţionale cu circulaţia oprită:

– DN 11B, în zona localităţii Cătruşa (terasament surpat pe o distanţă de aproximativ 50 metri), în judeţul Covasna;

– DN 2H, în localitatea Milişăuţi (afectată structura podului de peste râul Suceava), în judeţul Suceava;

– DN 2L, în localitatea Soveja (drum de piatră, parţial surpat), în judeţul Vrancea.

Drumuri naţionale cu circulaţia îngreunată:

– DN 12B, în zona localităţii Slănic-Moldova (surpat terasament pe o distanţă de 100 metri), în judeţul Bacău;

– DN 15B, în localităţile Petru Vodă şi Stânca (afectat terasament pe distanţă de câte 30 metri), în judeţul Neamţ.

Drumuri naţionale cu circulaţia restricţionată:

– DN 17A, la kilometrul 16, în localitatea Paltinu, judeţul Suceava, sunt instituite restricţii de viteză (30 km/h) şi de tonaj (maxim 7,5 tone), iar circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, alternativ.

Circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 403 Braşov – Întorsura Buzăului este oprită pe raza localităţii Budila, din judeţul Braşov, după ce podul feroviar din localitate a fost dărâmat de viituri.

Citește și: Accident în Sălaj, între localitățile Agrij și Păușa. Un om a murit

Citește și: Accident GRAV în Austria. Un român a murit pe loc, soția și fiica acestuia sunt în comă

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top