Accident teribil în această dimineaţă. Cine sunt victimele grav rănite

05.03.2018
Accident teribil în această dimineaţă. Cine sunt victimele grav rănite

Cinci persoane au fost rănite, luni dimineață, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, pe drumul european 79, în județul Gorj.

În urmă impactului, trei dintre victime au rămas încarcerate, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, informează news.ro.

La locul accidentului au ajuns două echipaje pentru descarcerare și un echipaj SMURD, precum și patru echipaje din cadrul Serviciului Judeteam de Ambulanță, care au găsit cinci persoane rănite, dintre care trei incercerate.

Conform reprezentanților ISU Gorj, patru dintre victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului din Târgu Jiu.

Accidentul a avut loc în zonă localității Dragutesti

Pentru una dintre victime se continuă manevrele de resuscitare, celelalte fiind în stare stabilt.

Cinci persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani au fost rănite grav, după ce maşina în care se aflau a intrat, luni dimineaţă, într-un cap de pod.

Potrivit ISU Gorj, accidentul s-a produs pe E 79, în dreptul localităţii Drăguţeşti.

Victimele au fost descarcerate şi au primit ajutor medical, iar apoi patru dintre acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Târgu-Jiu.

Citeşte şi Grav accident în Italia. Un microbuz cu români, strivit de TIR

Un grav accident a avut loc în Italia, unde un microbuz cu români și un TIR s-au ciocnit. Microbuzul a fost strivit de autocamionul care circula în sens opus, notează presa italiană.

Accident grav în Italia

Accidentul a avut loc în zona de serviciu Arino-vest de pe A4, în direcția Veneția-Padova, notează crorrietedelveneto.corriere.it.

Trei români au fost răniți în urma impactului, iar din primele informații oferite de poliție, microbuzul plin cu români ar fi intrat în TIR-ul care staționa în zona Arino-Vest.

Aproape un milion de români stau în Italia

„Numărul total al românilor care au plecat pentru a-şi găsi o slujbă în străinătate este dificil de cuantificat, însă din datele primite de la autorități ale statelor membre ale UE și din studiile realizate, putem estima că peste 2 milioane de cetăţeni lucrează în afara granițelor României, cu precădere în state membre ale Uniunii”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Ministerului Muncii.