Inspectoratul General al Poliţiei Române cumpără căciuli din blană naturală şi mănuşi din piele, componente ale uniformei de poliţie. Valoarea totală este estimată la peste 6,5 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată.
Inspectoratul General al Poliţiei Române a lansat o licitaţie electronică pentru achiziţionarea a 30.600 de căciuli din blană naturală şi 25.000 de perechi de mănuşi din piele, în valoare totală estimată de 6.532.936 lei, la care se adaugă TVA.
Astfel, potrivit anunţului, Poliţia Română cumpără 20.000 de căciuli din blană naturală nutriet gri, pentru agenţi bărbaţi, pentru 2.621.800 lei fără TVA, dar şi 25.000 de perechi de mănuşi din piele, estimate la 2.332.000 lei, la care se adaugă TVA.
De asemenea, IGPR mai cumpără 100 de căciuli din blană naturală caracul gri, pentru ofiţeri femei, estimate la 44706 lei fără TVA, 500 de căciuli din blană naturală caracul gri, pentru chestori bărbaţi, estimate la 223.530 lei fără TVA şi 10.000 de căciului din blană naturală nutriet albă, pentru ofiţeri femei, estimate la 1.310.900 lei fără TVA.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 6 mai, zi în care vor fi deschise ofertele.
Acest site foloseste cookies.
Read More