Știri
Alertă la Matei Balș! Un pacient suspect de coronavirus a fugit din unitatea medicală
Este stare de alertă la spitalul Matei Balș din Capitală după ce un bărbat suspect de coronavirus a fugit din unitaea medicală. Poliția a fost sesizată în legătură cu acest caz și acum bărbatul este căutat.
Alertă la Matei Balș! Un pacient suspect de coronavirus a fugit din unitatea medicală
„Politia Capitalei a fost sesizata in aceasta dimineata de reprezentantii unei unitati medicale din Bucuresti despre faptul ca un pacient internat pentru a fi testat pentru infectia cu noul tip de coronavirus a plecat din spital”, precizeaza Grupul de comunicare strategică.
„Facem precizarea ca barbatul nu este confirmat ca fiind infectat cu noul tip de coronavirus, ci doar suspect de contractarea acestui virus”, se mai arată în comunicatul Grupului.
Potrivit digi24, bărbatul fusese adus cu isoleta la spital și urma să fie testat de coronavirus. Acum este căutat de poliție.
Vă reamintim că de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 29 noi cazuri de îmbolnăvire.
De asemenea, dintre cele 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate și externate.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contractat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până în prezent au fost întocmite 41 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.