Connect with us
Toți polițiștii din Vaslui, pe urma unui bărbat care a încercat să agreseze două fetițe

Știri

Alertă maximă! Toți polițiștii, pe urma unui bărbat care a încercat să agreseze două fetițe

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Huşi şi forţe suplimentare trimise de la Vaslui caută un bărbat care a încercat, duminică după-amiaza, să agreseze sexual două fetiţe în vârstă de 8, respectiv 5 ani, în scara unui bloc.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, mama uneia dintre fetiţe a depus plângere, iar momentan sunt efectuate căutări pentru identificarea suspectului.

„În cauză a fost deschis dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală. Tot efectivul Poliţiei municipiului Huşi a fost scos în stradă pentru căutări. În sprijin au fost trimise forţe suplimentare de la Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Imediat după incident, mama uneia dintre fetiţe a transmis un mesaj pe o reţea de socializare, cerând sprijin pentru identificarea bărbatului respectiv.

ȘTIRE ASEMĂNĂTOARE: Copil de 11 ani, violat cu acceptul mamei. Ce primea femeia de la cei care îi abuzau băiatul

Un copil de 11 ani din județul Arad a fost obligat de mama sa să se prostitueze. Polițiștii și procurorii arădeni au descoperit că băiatul, din localitatea Zădăreni, a fost obligat de cea care i-a dat viață să se culce cu mai mulți bărbați încă din 2016.

Violurile au avut loc pe parcursul a doi ani. Se pare că băiatul ar fi fost violat în mod repetat de aceiași indivizi.

Doi bărbați, precum și mama băiatului au fost reținuți ieri de către polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Arad, iar acum cei trei sunt audiați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, fiind acuzați de viol în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului și corupere sexuală, conform aradon.ro,

Se pare că mama copilului ar fi primit bani în schimbul abuzurilor comise asupra băiatului. Femeia a negat că ar ști ceva despre violurile la care a fost supus fiul ei.

Potrivit anchetatorilor, copilul ar fi fost abuzat sexual cu acceptul mamei sale.

„Din cercetările efectuate s-a stabilit că în perioada 1.07.2016- 1.04.2018, doi bărbați, de 43 și 21 ani din Zădăreni și Felnac, prin constrângere fizică și psihică și profitând de imposibilitatea de a-și exprima voința, au întreținut relații sexuale în repetate rânduri, cu un minor de 11 ani. Minorul a fost abuzat cu acordul mamei de 49 de ani”, au menționat polițiștii.

Citește și: Scandal la mănăstire! O călugăriță, abuzată de stareț! Unde s-a petrecut incidentul!
Și-a violat fiica și și-a bătut soția! Ce au descoperit polițiștii la fața locului
Proteste ample în Pakistan, după ce o fetiță a fost violată și arsă de vie

1 Comment

1 Comment

  1. Nae

    16 aprilie 2018 at 20:09

    Prostie cit cuprinde la jeneratia de retarzi ! ”relatii sexuale anale” !!! De cind cooorul a devenit organ ”sexual” ca sa denumesti SODOMIA ”relatie sexuala”‘ ??? Vai de capatinile voastre de muste si muscoi …

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top