Iarna lovește în forță în România, iar în acest final de săptămână trebuie să ne așteptăm la ninsori abundente.
Un val de aer polar vine în România, iar jumătatea sudică a țării, care până acum a fost ferită de viscol, va fi cuprinsă de ninsori.
Meteorologii anunță că un ciclon de aer rece care va intra în țară sâmbătă, pe 20 ianuarie, și ninsori abundente în sudul țării, inclusiv în Capitală, de duminică, 21 ianuarie, iar stratul de zăpadă va atinge 10-15 centimetr
Sâmbătă, aceste precipitații se mută, treptat, pe partea de sud-est, parțial mai rămân și în centru.
Peste zi vor fi predominant ploi, dar odată cu intrarea în noaptea de sâmbătă spre duminică se vor transforma în lapoviță și ninsoare, pentru că începe să pătrundă din nou o masă de aer mai rece”, a precizat la TVR meteorologul de serviciu, Mihai Timu.
„Din informațiile pe care le avem în acest moment, avem semnalul că se formează un nou ciclon, undeva de duminică după-amiaza cam până luni seara, și pare să afecteze de data aceasta mai ales regiunile sudice,
Inclusiv Capitala, unde, de duminică seara mai ales să înceapă ninsorile”, a adăugat el.
Citește și: FENOMEN rar la sfârşitul lunii ianuarie. La ce va asista întreaga lume
Citește și: Un ciclon imens se abate dinspre Sud-Est. Previziunile alarmante ale unei clarvăzătoare
Conform unei informări a ANM valabile în perioada 20 ianuarie, ora 15 – 21 ianuarie, ora 06, se vor semnala: ploaie, lapoviță și ninsoare și vânt moderat în Muntenia și Dobrogea, intensificări ale vântului la munte, local ninsori viscolite în Carpații Meridionali și de Curbură
Din a doua parte a zilei de sâmbătă, 20 ianuarie aria precipitațiilor se va extinde în sud și sud-est; în Muntenia și în Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie și lapoviță la început.
În cursul serii și al nopții predominant ninsoare, astfel că se va depune strat nou de zăpadă în medie de 4…8 cm, local în jurul a 10 cm. În zona montană, în special în Carpații Meridionali și de Curbură, temporar va ninge.
Vântul se va intensifica în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (20/21 ianuarie) la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud și sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40…45 km/h local în Dobrogea.
Începând din a doua parte a zilei de duminică, 21 ianuarie, aria precipitațiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor și treptat vor predomina ninsorile.
De asemenea, de azi de la ora 20 și până mâine la ora 8 dimineața se vor semnala ninsori local însemnate cantitativ la munte, predominant ninsori în Maramureș și Transilvania, precipitații mixte în Moldova, ghețuș, polei
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă (19/20 ianuarie) în zonele montane va ninge, local mai însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă. În Maramureș și în Transilvania vor predomina ninsorile, în Moldova vor fi precipitații mixte și local se va forma ghețuș sau polei.
Fenomenele meteo extreme au început deja să lovească în România, după aproximativ o lună și jumătate de iarnă cu temperaturi neobișnuit de calde pentru această perioadă
Mai multe drumuri judeţene din Iaşi, Caraş Severin, Tulcea şi Vaslui au fost închise îvineri dimineaţă din cauza viscolului, anunţă Centrul Infotrafic.
În continuare sunt nealimentate cu energie electrică mai multe localităţi din judeţele Constanţa, Hunedoara, Tulcea. În 38 de şcoli din cinci judeţe cursurile sunt suspendate.
Acest site foloseste cookies.
Read More