Liderul PNL Alina Gorghiu a făcut un apel, luni seară, la postul public de televiziune, către Florin Iordache, președintele Camerei Deputaților, cerându-i să nu semneze legea privind mărirea salariilor din educație și sănătate.
Camera Deputaților a adoptat cu 184 de voturi „pentru” legea privind mărirea salariilor din educație și sănătate. Parlamentarii PNL au lipsit de la vot.
Alina Gorghiu a afirmat că nu a fost prezentă la votul din plenul Camerei Deputaţilor la legea de mărire a unor salarii din educaţie şi sănătate. ”Eu nu pot să girez, prin prezenţa în sală, o mârlănie, o şarlatanie. Este un lucru fals prezentat ca adevărat”, a spus Gorghiu.
”Le cer lui Iordache şi lui Dragnea să nu semneze această lege. Este un furt care nu poate fi legiferat prin semnătura preşedintelui Camerei, indiferent cât de pesedist sadea ar fi”, a menţionat ea, acuzându-i pe cei de la PSD că, prin această lege, se măresc o mică parte din salariile din administraţie, scrie news.ro.
Gorghiu a declarat că PNL va veni în două săptămâni cu ”mult aşteptata legea a salarizării în sectorul bugetar”, asta pentru că Guvernul Ponta a minţit că vine cu legea salarizării şi nu au venit cu nimic. ”Cred că nu mai putem pierde timp şi genera atâta nedreptate şi o să prezentăm public un proiect la care am lucrat de multă vreme, dar e nevoie să ne punem de acord cu toţii”, a menţionat preşedintele PNL.
Citește și: Vicepremierul Costin Borc: Guvernul va ataca la CCR legea salarizării unitare, dacă va trece așa cum e
Votul legii privind majorarea salariilor a creat un adevărat scandal. Liberalii au contestat rezultatul, spunând că nu a fost cvorum la ședința de vot final. Personalul tehnic face verificări pentru a veni cu probe video.