Connect with us
Ambasada SUA a fost închisă - Motivul care stă la baza deciziei

Știri

Ambasada SUA a fost închisă – Motivul care stă la baza deciziei

Ambasada SUA la Bucureşti va fi închisă luni când se sărbătoreşte Ziua Preşedinţilor, urmând ca activitatea să fie reluată marţi, 20 februarie, potrivit unui comunicat transmis către MEDIAFAX.

„Ambasada SUA va fi închisă luni, 19 februarie, când se sărbătoreşte Ziua Președinților. Toate serviciile ambasadei îşi vor relua activitatea marţi, 20 februarie”, potrivit unui comunicat transmis către MEDIAFAX.

Până la mijlocul anilor 1970, ziua de 22 februarie, care a fost data nașterii lui George Washington, primul președinte al Statelor Unite ale Americii și erou al Revoluției americane, a fost sărbătoare națională.

Ziua de 12 februarie, data nașterii lui Abraham Lincoln, președinte al SUA în perioada Războiului Civil, era considerată sărbătoare în multe dintre statele americane. Ulterior a fost aleasă o singură zi, a treia luni din luna februarie, pentru a-i sărbatori pe toți foștii președinți americani.

Diplomat american: SUA vor obține denuclearizarea Coreei de Nord cu orice preț

WASHINGTON (MEDIAFAX) – Washingtonul va adopta orice măsură necesară pentru a forța Phenianul să renunțe la programul nuclear, a declarat Susan Thronton, Înaltul reprezentat al Statelor Unite în Asia de Est, relatează site-ul agenției de știri Yonhap.

Susan Thronton a afirmat că Statele Unite sunt pregătite să folosească forța militară, în cazul în care aceasta va fi necesară.

„Administrația Trump a mobilizat întreaga comunitate internațională prin campaniile noastre de maximă presiune, pentru a contracara tentativele lui Kim Jong-Un de a-și dezvolta capabilitățile nucleare”, a declarat aceasta.

„Preferăm să obținem denuclearizarea Peninsulei Coreene printr-o soluție diplomatică, dar vom ajunge la acest scop prin orice modalitate”, a mai adăugat Thornton.

Administrația Trump a afirmat în repetate rânduri că ia în considerare toate opțiunile de a rezolva problema programului nuclear al Phenianului.

„Consiliul de Securitate al ONU a aprobat anul trecut, în unanimitate, patru rezoluții, iar comunitatea internațională a depus efortul de a izola Coreea de Nord din punct de vedere diplomatic și economic, reafirmând faptul că nu vom accepta o Coreea de Nord nucleară”, a mai afirmat diplomatul american.

Susan Thronton a mai lucrat pentru misiunea diplomatică a Statelor Unite în China, Kazahstan și Turkemistan. Președintele Donald Trump a numit-o, în luna decembrie, în funcția de Înaltul reprezentat al Statelor Unite în Asia de Est.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

1 Comment

1 Comment

  1. Cineva

    2018-02-16T20:30:34+02:00 at 20:30

    Credeam ca pleaca de tot. Colonizatorilor, carati-va!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top