Știri
André Rieu și-a anulat concertele din Marea Britanie. Un membru al orchestrei a suferit un infarct
André Rieu şi-a anulat toate concertele din Marea Britanie. Decizia a venit după ce un membru al orchestrei a suferit un infarct.
Artistul olandez, în vârstă de 67 de ani, a anunţat că nu va mai putea să concerteze deoarece simte că ”nu ar fi corect” să continue acest turneu fără acel membru al orchestrei. Identitatea acestuia nu a fost dezvăluită, însă se știe că este în stare critică.
André Rieu spune că muzicienii din orchestră reprezintă familia lui. Ei i-au fost alături în ultimii 25 de ani în concertele şi turneele pe care le-a susţinut în lumea întreagă.
Într-o declaraţie de presă oficială, citată de Bang Showbiz, André Rieu a făcut următoarea dezvăluire:
”Vă anunţ cu regret că am luat decizia de a-mi amâna concertele de la Londra, Birmingham, Manchester şi Glasgow. Aceasta ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă perioadă a anului şi abia aşteptam să aducem bucurie şi fericire tuturor fanilor, tuturor spectatorilor noştri. Însă cei mai mulţi membri ai orchestrei mele cântă alături de mine de peste 25 de ani”.
”Suntem o familie. Suntem profund întristaţi de acest eveniment tragic şi este imposibil pentru noi să ne continuăm turneul aşa cum era programat. Vă mulţumim tuturor pentru înţelegere, în aceste momente dificile. Inimile şi gândurile noastre sunt acum alături de colegul nostru şi de familia lui”, a adăugat muzicianul olandez.
Violonistul şi dirijorul olandez a promis că va reprograma aceste concerte cât mai curând posibil.
Cine este André Rieu
André Rieu, născut pe 1 octombrie 1949, la Maastricht, este un muzician şi om de afaceri olandez. A studiat vioara de la vârsta de cinci ani şi a absolvit Conservatorul din Maastricht şi Academia de Muzică din Bruxelles. S-a lansat în industria muzicală în 1978, când a înfiinţat Johan Strauss Orchestra, devenind un violonist care îşi administrează singur spectacolele de varietăţi muzicale, bazate pe rearanjarea unor compoziţii clasice (sau asimilate) cunoscute de marele public.
Citește și: Andre Rieu, „Ambasador Onorific al Bucurestiului”
În calitate de dirijor al Johan Strauss Orchestra, André Rieu este şi un director de firmă extrem de eficient, înfiinţând o companie de producţie ce are peste 100 de angajaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală de câteva zeci de milioane de euro.
Artistul olandez şi orchestra lui au susţinut mai multe show-uri şi în România.