Energeticienii de la termocentrala Mintia continuă miercuri dimineaţa protestul declanşat pe 13 marti și circa o sută de angajați cer în curcea instituției sprijin din partea statului.
Potrivit liderului Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc, la sediul termocentralei este aşteptat să sosească miercuri ministrul Energiei, Anton Anton, pentru a discuta cu sindicatele şi protestatarii.
„Îl aşteptăm pe domnul ministru al Energiei pentru a-i prezenta problemele cu care se confruntă termocentrala Mintia. În cursul nopţii, peste 30 de angajaţi din schimburile unu şi doi au rămas în sala de comandă pentru a continua protestul început marţi de colegii lor.
Oamenii acuză o stare de oboseală, dar, pe ansamblu, nu sunt probleme de sănătate. Acum, în curtea întreprinderii sunt o sută de oameni care au venit să se alăture protestului”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara.
Protestatarii acuză lipsa unui ajutor din partea statului în vederea salvării termocentralei, dar şi faptul că administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a achitat către bugetul de asigurări sociale doar o parte din contribuţiile sociale ale angajaţilor, aferente ultimului salariu.
„Revendicarea principală se referă la acordarea unei scheme de sprijin care să acopere diferenţa dintre preţul de cost al energiei şi cel obţinut din vânzarea energiei electrice pe piaţă „, a arătat Iştoc.
În ceea ce priveşte plata contribuţiilor sociale, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara a menţionat că administraţia CEH a reuşit să achite la bugetul de pensii doar jumătate din cele 17 milioane de lei aferente salariilor pentru luna trecută.
Pe de altă parte, sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că Ministerul Energiei nu ar fi ţinut cont de modificările propuse de Sindicatul Solidaritatea Hunedoara la legislaţia de mediu, prin care se solicita ca şi cazanele termice cu o putere mai mică de 550 de megawaţi să fie cuprinse într-o derogare de la normele de mediu în vigoare.
Acest lucru ar fi permis, susţine liderul sindical, ca grupurile energetice 3 şi 4 de la termocentrala Mintia să fie cuprinse într-un program de retehnologizare până în anul 2020, în vederea încadrării în normele de mediu.
Termocentrala Mintia a fost amendată în iunie 2015 de Garda de Mediu cu 60.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei de mediu, în paralel fiind dispusă oprirea activităţii la acest agent economic. Sancţiunile au fost contestate în instanţă de CEH, procesul fiind pe rolul Tribunalului Hunedoara.
CITEȘTE ȘI: Leonard Bărăscu, Președintele Sanitas, despre proteste: „Programul rămâne program”
SNFP amenință cu proteste masive. Cum motivează această decizie
Acest articol a fost actualizat la: 2018-03-14T12:44:27+02:00 12:44
Acest site foloseste cookies.
Read More