Connect with us
Anunț important al lui Iohannis! E șansa celor care vor o carieră în Poliție

Știri

Anunț important al lui Iohannis! E șansa celor care vor o carieră în Poliție

Este șansa celor care vor o carieră în Poliție. Sute de posturi au fost scoase la concurs după ce președintele României, Klaus Iohannis a promulgat legea privind deblocarea posturilor. Este vorba despre peste 1.500 de posturi care vor fi scoase la concurs în penitenciarele din țară.

Șansa celor care vor o carieră în Poliție

Președintele României a promulgat legea care privind deblocarea posturilor din penitenciare. Astfel, în perioada următoare, vor fi scoase la concurs peste 1.500 de posturi. Anunțul a fost făcut de către Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare.
1.527 de posturi urmează să fie scoase la concurs în sistemul penitenciar, anunţă Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare. Decizia vine în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii privind deblocarea posturilor.

La momentul acesta există aproximativ 4.400 de posturi vacante în sistem. Din nefericire, există finanțare doar pentru o parte din ele, mai exact 1.527 posturi.

„Astăzi, Preşedintele României a promulgat prin decret Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ prin care posturile vacante din Poliţia Penitenciară sunt deblocate. Este adevărat că la acest moment avem aproximativ 4.500 de posturi vacante în sistemul penitenciar, însă dintre acestea doar pentru 1.527 avem finanţare”, a transmis printr-un comunicat, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare.

De asemenea, Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare a mai precizat că se doreşte depăşirea pragului de 13.500 posturi ocupate în Poliţia Penitenciară.

Cele 1.527 de posturi pentru care există finanțare reprezintă un total al procedurilor de ocupare prin concurs pentru posturi de execuţie (1.398 de posturi), pentru posturi de conducere (25), respectiv pentru trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor – „sesiune unică anuală” (129).

Cei interesați de o carieră în Poliția Penitenciară trebuie să fie cu ochii-n patru, în perioada următoare, pentru a vedea în timp util, care sunt penitenciarele unde se fac angajări.

Remarcăm, în special, interesul tinerilor, din ultimii ani, pentru cariere în structurile MAI și MAPN.

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top