Connect with us
Anunțul ȘOC despre salariile românilor! Studiul a dezvăluit ce se va întâmpla!

Știri

Anunțul ȘOC despre salariile românilor! Studiul a dezvăluit ce se va întâmpla!

Economistul Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România, are vești proaste în ceea ce privește majorarea salariului minim pe economie, în ritmul prevăzut de noul program de guvernare al PSD.

Conform programului, salariul minim ar urma să crească în 2018 la 2000 de lei și la 2.400 de lei în anul 2020. Economistul a realizat un studiu de impact prin care arată că acest lucru va duce la creșterea șomajului în rândul tinerilor, va descuraja antreprenoriatul și va accentua polarizarea între firmele mici și cele mari.

„Incapacitatea de adaptare pe termen scurt a companiilor, prin creşterea valorii adăugate pentru acomodarea cheltuielilor în creştere, poate duce la dificultăţi financiare sau chiar întreruperea activităţii. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este sectorul fabricării produselor textile, care înregistrează în ultimii trei ani cel mai ridicat procent al companiilor insolvente raportat la numărul firmelor active”, arată studiul de impact realizat de Iancu Guda, citat de Agerpres.

În plus, măsura ar avea şi alte efecte grave, mai ales asupra celor care trebuie să intre pe piaţa muncii.

„Creşterea şomajului în rândul tinerilor, în condiţiile în care aceştia reprezintă segmentul cu experienţa cea mai redusă din forţa de muncă. Conform cifrelor Eurostat (…), deşi rata generală a şomajului din România este una dintre cele mai scăzute din UE (şi aproape de şomajul natural în marile oraşe), situatţia arată mult mai prost dacă ne concentrăm doar asupra categoriei de vârstă 20-25 de ani, unde România înregistrează al treilea cel mai ridicat nivel, respectiv 24,2%”, arată studiul.

Alte efecte nocive ar fi accentuarea polarizării şi creşterea diferenţelor dintre companiile mici şi cele medii sau mari şi descurajarea antreprenoriatului, mai ales atunci când există impredictibilitate cu privire la evoluţia viitoare a cadrului fiscal şi altor cheltuieli, mai arată studiul de impact.

Măsura majorării accelerate a salariului minim poate avea efecte pozitive doar într-un anumită conjunctură greu de realizat, menţionează studiul.

„Din păcate, realitate ultimilor zece ani ne indică lipsa fundamentelor structurale care să susţină propagarea unor posibile efecte pozitive pe termen mediu-lung (creşterea consumului care să antreneze avansul sustenabil al producţiei interne, fundamentată pe un management financiar solid). În concluzie, majorarea repetată a salariului minim generează efecte negative pe termen scurt, care vor persista în dauna efectelor pozitive improbabile pe termen mediu-lung”, a declarat Iancu Guda, autorul studiului.

Până acum, nici guvernul, nici PSD şi nici autorii programului de guvernare nu au făcut public niciun fel de studiu de impact al măsurilor propuse.

Citește și: Programul de guvernare s-a modificat! Se introduc noi taxe! Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile

Citește și: Klaus Iohannis a promulgat legea! Ce se întâmplă cu salariile românilor!

1 Comment

1 Comment

  1. olescu marin

    2017-07-07T10:08:31+03:00 at 10:08

    nu se poate sa ii contraziceti pe cei din PSD+ALDEca astia au economisti de renume,indeosebi fripturista de olguta spaima la pu….., se poate asa curaj si pe voi, ce dracu, nu se poate decat asa cum spun cei din CIUMA ROSIE.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top