Știri
Argeș: O femeie a fost împușcată accidental de către polițiști
Caz fără precedent în Argeș. O femeie de 31 de ani a fost rănită după ce poliţiştii din Argeş au tras mai multe focuri de armă, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru oprirea autoturismului în care aceasta se afla ca pasager şi care era condus de un şofer băut.
În momentul în care au reuşit imobilizarea şoferului, poliţiştii au descoperit că în maşina lui se afla tânăra rănită, aceasta fiind dusă la spital şi operată.
Conform Poliţiei Argeş, în noaptea de marţi spre miercuri poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, care se aflau în misiune în comuna Bârla, au făcut semnal de oprire unui autoturism care circula pe DJ 679, din direcţia Bârla către Hârseşti.
Şoferul nu a oprit la semnal şi a continuat deplasarea către comuna Hârseşti, potrivit News.ro.
”Nu am fugit. Poliţiştii dacă au vrut să împuşte şoferul, nu l-au împuşcat. Ei au ceva cu mine, au împuşcat-o pe nevasta mea”, susține șoferul.
„Întrucât existau indicii că bărbatul ar fi sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, l-au somat din nou pe şofer să oprească, după care unul dintre poliţişti a executat două focuri de avertisment în plan vertical şi încă patru asupra autoturismului.
Care este starea victimei
Focurile de armă au fost executate într-o zonă fără locuinţe situată între comunele Bârla şi Hârseşti. Autoturismul a fost oprit pe raza comunei Hârseşti, iar conducătorul auto imobilizat.
După imobilizarea conducătorului auto, poliţiştii au constatat că o femeie de 31 de ani, pasageră în autoturism prezenta o leziune, aparent uşoară”, se arată într-un comunicat transmis miercuri dimineaţă de Poliţia Vâlcea.
Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au precizat că femeia, rănită în urma focurilor de armă trase de agenţi, a fost transportată la Spitalul Judeţean din Piteşti, unde a fost operată.
Citește și: Tulcea: Trei persoane au murit înecate, dintre care doi minori!
Poliţia mai precizează că Parchetul Tribunalului Argeş urmează să verifice modul în care poliţiştii au intervenit în acest caz.
În plus, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 1305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de circulație pentru 30 de zile.