Connect with us
Atac armat într-un LICENU: Un tânăr de 19 ani a împuscat mortal 17 persoane într-o scoala! News alert

Știri

Atac armat într-un LICENU: Un tânăr de 19 ani a împuscat mortal 17 persoane într-o scoala! News alert

17 persoane și-au pierdut viața miercuri, după ce un tânăr de 19 ani – un fost elev exmatriculat – a deschis focul la o școală din statul american Florida. Este unul dintre cele mai grave 10 atacuri de acest tip din istoria Statelor Unite.

Actualizare joi, ora 5:00. Sunt cel puțin 17 persoane – majoritatea adolescenți, dar și câțiva adulți – care au murit la liceul din Parkland, Florida, au anunțat autoritățile.

 

Suspectul a atacat cu o armă de tip AR-15, purta mască de gaze și avea și grenade. A fost arestat ulterior și acum este audiat de poliție. Are 19 ani, se numește Nikolas Cruz și este un fost elev al liceului, care fusese exmatriculat din motive disciplinare, relatează CNN, conform DIGI24.

„Este o zi oribilă, oribilă. Pur și simplu rugați-vă pentru acest oraș. Rugați-vă pentru această școală, pentru părinți, pentru cei care și-au pierdut viața”, a declarat șeriful Scott Israel.

Cel puțin 12 victime au murit în școală, una afară și două ulterior, la spital.

Autoritățile analizează acum activitatea suspectului pe internet, pe rețelele de socializare, și ceea ce au descoperit arată că e vorba despre o persoană „foarte, foarte tulburată”, a spus șeriful.
Suspectul cumpărase arma legal, în ultimul an.

Atacul de la Marjory Stoneman Douglas High School a fost anunțat la câteva minute după ora 3:00 după-amiază. Când au sosit la fața locului, autoritățile au găsit scene de adevărat haos. Anchetatorii cred că suspectul a activat mai întâi alarma de incendiu pentru a determina oamenii să iasă din clase și să-și crească astfel numărul victimelor, potrivit unei surse citate de CNN. Numai că școala tocmai avusese în ziua respectivă un exercițiu de alarmă de incendiu și mulți au crezut că e vorba din nou de o falsă alarmă. Alții au crezut că e vorba de artificii când au auzit primele focuri de armă.

În timpul atacului, mulți elevi și-au găsit adăpost în clase, sub bănci. Unii elevi și-au folosit telefoanele mobile pentru a trimite mesaje celor dragi și chiar au apucat să filmeze și să posteze pe rețelele sociale.

O profesoară a povestit că s-a închis în baie cu cei 19 elevi cu care avea oră.

Suspectul ar fi încercat inițial să se amestece în mulțimea de studenți care încerca să fugă, dar planul nu a mers. Între timp, pe măsură ce vestea atacului s-a răspândit, părinții au venit disperați la liceu.

Culmea este că Parkland, cu o populație de 31.000 de oameni în 2016, fusese numit cel mai sigur oraș din Florida anul trecut. Situat în sudul statului, în oraș nu se întâmplaseră anul trecut decât șapte incidente violente și 186 de încălcări de proprietate.

Actualizare 23:25. O persoană a murit și alte 20 au fost rănite în urma acestor focuri de armă. Poliția a anunțat că un suspect a fost prins în acest caz.


Împușcăturile au avut loc la liceul Stoneman Douglas din orașul american Parkland.

Presa locală relatează că cel puțin 20 de persoane ar fi rănite, unele dintre victime primind îngrijiri medicale chiar în afara școlii.

Știrea inițială.

Un tânăr a ucis cel puţin 15 persoane, miercuri, într-un liceu din sud-estul Floridei, potrivit mai multor media americane, în cel de-al 18-lea atac armat comis de la începutul anului într-o instituţie de învăţâmânt din Statele Unite, transmite AFP.

Potrivit postului de televiziune CNN, atacatorul, un fost elev al liceului, a făcut 16 morţi. La rândul său, canalul ABC a anunţat 15 morţi. Ambele posturi citează surse anonime din cadrul poliţiei.

Continue Reading
You may also like...

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top